Pe 9 octombrie, Parlamentul European a organizat o dezbatere cu titlul modest „Necesitatea unui scut european puternic al democrației pentru a consolida democrația, a proteja UE de interferențele străine și amenințările hibride și a proteja procesele electorale în UE”, conform European Conservative
Intră în scenă Michael McGrath, comisarul UE pentru democrație, justiție, statul de drept și protecția consumatorilor. McGrath, care este responsabil pentru inițiativa „Scutul democrației”, a avertizat solemn că interferențele străine, manipularea informațiilor și dezinformarea pun în pericol viitorul democratic al Europei. Dar nu vă faceți griji, „Scutul democrației” era aproape gata, beneficiind de ceea ce el a numit „o mulțime de contribuții” din partea Parlamentului, a statelor membre, a părților interesate și – așteptați – „a cetățenilor Europei”.
Serios? Cetățenii Europei? Dacă McGrath se referă la „solicitarea de dovezi” publică și la „consultarea” organizată în perioada 31 martie – 26 mai 2025, atunci aceasta este o consultare de fațadă, în care cetățenii joacă rolul de figuranți.
Numărul total de răspunsuri? Ei bine, există două seturi de rezultate, unul provenit din „apelul la dovezi”, care înregistrează 1 574 de răspunsuri (inclusiv detalii despre feedback-ul primit de la 1 410 cetățeni ai UE), și altul provenit din „consultarea” cu 3 958 de răspunsuri (dintre care 3 677 provin de la cetățeni ai UE), al cărui conținut nu este făcut public.
Asta înseamnă un total de 5.087 de cetățeni ai UE, din 400 de milioane de alegători eligibili din UE. Adică 0,00127%. Sau, altfel spus, 1 din 78.700 de cetățeni ai UE. O „bogăție de contribuții”? Doar dacă numeri grăunțele de nisip ca fiind deșerturi.
Există ceva curios în legătură cu acest proces. Deși este plauzibil în practica UE să existe simultan atât o etapă de solicitare de dovezi, cât și o consultare publică mai detaliată, sub formă de chestionar, acestea se succed de obicei, nefiind organizate simultan. Dar ceea ce este neobișnuit (sau cel puțin demn de remarcat) este faptul că una dintre acestea („consultarea publică”) nu are contribuțiile publicate, în timp ce feedback-ul/solicitarea de dovezi are. Având în vedere accentul pus de UE pe normele de transparență, acest lucru ridică întrebări și îngrijorări. Ce se ascunde? Am trimis un e-mail autorităților competente pentru a avea acces la datele consultării, dar până în prezent nu am primit niciun răspuns. Nu este clar dacă răspunsurile la consultarea publică sunt reținute, întârziate, redactate sau pur și simplu nu sunt afișate din motive tehnice sau de moderare.
Dar cu siguranță domnul McGrath nu se referea la detaliile rezultatelor disponibile public din „solicitarea de dovezi”, care detaliază răspunsurile a 1 410 cetățeni obișnuiți, 94 de ONG-uri, 15 din mediul academic, 14 din mediul de afaceri și câteva din diverse organizații?
Dacă da, atunci – Berlaymont, avem o mare problemă! Am efectuat o analiză AI* a acestor date și am descoperit câteva fapte uimitoare:
- Doar 79 de cetățeni din 1 409 s-au pronunțat în favoarea DS.
- Dintre cele 94 de ONG-uri care au dat feedback, opt se opun DS.
Nu este surprinzător faptul că majoritatea ONG-urilor au susținut cu entuziasm DS. Asta se întâmplă când aceeași Comisie care finanțează ecosistemul ONG-urilor le cere apoi feedback. În ceea ce privește răspunsurile cetățenilor, este clar că Bruxelles și dl McGrath le ignoră pur și simplu, având în vedere că au dat în mod evident feedback „greșit”.
Ceea ce este și mai condamnabil este faptul că acest răspuns dezvăluit public de cetățeni obișnuiți este rezultatul unei „cereri de dovezi”, care este mai puțin o anchetă pentru a obține informații reale, cât un ritual de confirmare. PDF-ul care prezintă „cererea de dovezi” poate fi accesat prin intermediul paginii cu dovezile depuse disponibile public. În stilul caracteristic Comisiei, apelul definește problema în avans („manipularea și interferența informațiilor străine și dezinformarea”), citează sondaje pentru a prezenta neîncrederea în instituții ca fiind produsul dezinformării, mai degrabă decât al eșecurilor instituționale, prescrie remediul („alfabetizarea media și digitală și gândirea critică”) înainte de a asculta părerile cetățenilor și acordă o importanță egală, dacă nu chiar mai mare, consultării circuitului familiar al ONG-urilor finanțate de Bruxelles; chiar și avertismentul că „nu este necesară o evaluare a impactului” arată clar că nu este vorba de colectarea de dovezi, ci de organizarea sprijinului pentru deciziile deja luate.
Dacă considerați că acest lucru este manipulator, atunci uitați-vă la chestionarul pentru consultarea publică, care este un exercițiu sfidător și conștient, conceput pentru a legitima – nu pentru a pune la îndoială – Scutul Democrației.
Structura chestionarului în sine trădează scopul său. În secțiunea privind manipularea informațiilor străine și dezinformarea, respondenții sunt rugați să clasifice o listă de „măsuri” – toate extinzând puterea Bruxelles-ului de a monitoriza, reglementa sau finanța spațiul informațional. Puteți alege între „schimbul de informații între statele membre”, „sprijin pentru verificatorii de fapte”, „structuri UE dedicate” sau „instrumente de IA pentru detectarea amenințărilor”. Nu există opțiuni precum „mai puțină reglementare”, „mai multă toleranță în exprimare” sau chiar „dezbaterea publică ca măsură corectivă”. Fiecare răspuns posibil duce la aceeași concluzie: este nevoie de o intervenție mai centralizată. Este o consultare în care răspunsul afirmă premisa – că UE trebuie să controleze discursul pentru a salva democrația.
O secțiune despre un „spațiu informațional sănătos” repetă același truc. Cetățenii sunt invitați să decidă ce inițiativă merită mai multe fonduri – „informații de încredere”, „cercetare științifică privind dezinformarea” sau „organizații ale societății civile care luptă împotriva manipulării”. Nu există nicio opțiune care să recunoască valoarea contestării deschise sau a disidenței. Chiar și referirea simbolică la libertatea de exprimare – „protejând în același timp libertatea de exprimare” – funcționează ca o frunză de smochin, inserată nu ca o opțiune de discuție, ci ca o clauză de exonerare preventivă. Rezultatul este un cerc vicios perfect de confirmare birocratică: indiferent de căsuța pe care o bifați, politica capătă o altă justificare.
Același model se regăsește în secțiunile referitoare la alegeri și „reziliența societală”. „Cooperarea consolidată la nivelul UE”, „alfabetizarea mediatică de la o vârstă fragedă” și „sensibilizarea împotriva narațiunilor” sună virtuos, dar toate se bazează pe presupunerea că publicul nu poate fi încredințat cu informații nemediate și trebuie îndrumat să gândească corect. Cetățenii obișnuiți apar doar ca ținte ale instruirii, în timp ce „experților independenți” și „organizațiilor de încredere” li se acordă autoritatea de a defini realitatea în numele lor. Nu este o consultare despre viitorul democrației; este o repetiție a formei sale controlate: un exercițiu de fabricare a consensului deghizat în participare publică.
Consultarea nu măsoară opinia publică; ea creează validarea politicii. Este un exemplu excelent al versiunii bruxelleze a liberei alegeri: poți răspunde cum dorești, dacă răspunsul tău le confirmă corectitudinea. Este un pic ca vechiul monopol de stat al telecomunicațiilor, care îți permitea să cumperi orice telefon doreai, atâta timp cât era negru.
Tupeul este uimitor. McGrath a stat în fața Parlamentului și a promovat ideea că o cerere de dovezi/consultare susținută de mai puțin de o miime de procent din alegători reprezintă cumva voința „cetățenilor Europei”. Nu știm ce demonstrează datele consultării, dar din datele disponibile public până în prezent, acest lucru nu este doar necinstit, ci și profund disprețuitor față de cetățenii UE care s-au deranjat să răspundă și care se opun DS din motive politice foarte solide. Îndrăzneala tehnocratică elitistă este uluitoare.
Acest lucru ilustrează modul în care așa-numita consultare este o frunză de smochin de PR menită să spele o politică care limitează libertatea de exprimare și consolidează controlul ONG-urilor asupra dezbaterii democratice.
Și iată punctul culminant: chiar și acel mizerabil 0,001275% din alegători reprezintă o legitimitate democratică mai mare decât cea pe care McGrath sau ONG-urile finanțate de Bruxelles care susțin Shield au reușit să o obțină vreodată la urne.
Discursul lui McGrath nu a fost un avertisment cu privire la dezinformarea străină. Această dezinformare reprezintă cea mai mare amenințare la adresa democrației europene. Cea mai gravă amenințare la adresa democrației europene nu este Moscova, Beijingul sau Silicon Valley, ci însăși Comisia Europeană, care este ocupată să manipuleze mascarada sa pentru a proteja funcționarii nealeși de electorat.
* Am descărcat toate datele din feedback-ul înregistrat la https://ec.europa.eu/info/law/better-regulation/have-your-say/initiatives/14587-European-Democracy-Shield/feedback_en?p_id=19397 și am efectuat o analiză a sentimentelor din răspunsuri. Este foarte clar că marea majoritate a acestui feedback se opune cu tărie DS.
Dr. Norman Lewis este scriitor și cercetător invitat la MCC Bruxelles. Substack-ul său este What a Piece of Work is Man!
