„Alo! Tovarăși!”...

23 Dec 2015 | scris de Marian Nazat
„Alo! Tovarăși!”...

Adorm cu televizorul pornit, meteahna omului modern. „Alo! Tovarăși!... Liniște!” zbiară cineva, un bărbat precipitat. Mă trezesc buimac. Am visat? Parcă era vocea președintelui Nicolae Ceaușescu, asasinat printr-o mascaradă judiciară în urmă cu 25 de ani.

Pe ecran sunt reluate imaginile de atunci, cu apelurile disperate la liniște ale secretarului general al partidului comunist. „Cel mai iubit fiu al poporului” este nesigur pe el, privește încruntat la mulțimea de sub balcon. „Și cât de docilă era până alaltăieri”, își repetă în gând. Alături, consoarta sa se agită ca o învățătoare isterică, uimită că elevii, atât de cuminți altădată, și-au luat nasul la purtare și se strâmbă la ea cu obscenitate. „Alo! Tovarăși!”, răsună în camera scufundată în întuneric strigătul de demult al istoriei.
Schimb programul. Nu de asta am urlat în decembrie 1989? Libertatea de a ne alege agonia. Un tip care aduce cu Bob Marley mulge o girafă. În loc de lapte, din ugerul animalului curg bomboane de toate culorile. Insul râde ca un zărghit, unul dintre mulții psihopați cu care conviețuim zilnic. Virtual și viral. Când o face plopul mere și răchita micșunele... așa ne amuzam în copilărie. Dar și mai târziu, ori de câte ori ne puneam problema înlăturării scorniceșteanului de la putere. Minunea nu numai că s-a împlinit, însă am apucat să văd și cum girafa produce... dropsuri Skittles. „Societatea de consum nu va ezita să încerce să ne convingă că o excursie în Dubai face mai mult decât un dor de mamă”, înjur și eu odată cu scriitorul alexăndrean Lucian Paraschivescu.
Pe un alt canal prind știrile de dimineață. În Spania, Partidul Anticapitalist a obținut vreo 20 de procente la scrutinul de duminică. Mă binedispun brusc. Zâmbesc larg. Vasăzică, de-un pol speranțe. Un partid care să lupte împotriva celei mai odioase născociri a omului, ei bine, la așa ceva nu mă mai așteptam. Sar într-un picior ca un puștan. Evrika, în sfârșit s-a născut și formațiunea politică la care nădăjduiesc cu atâta încrâncenare! Vreau un partid anticapitalist planetar, o internațională contra capitalismului. Jos capitalismul! țip prin casă asemenea zdruncinaților mintal. M-am săturat să tot fiu prostit cu aiureli din astea, cu girafe... mulse. Și să mă otrăvesc de bunăvoie și zilnic cu gunoaiele societății de consum, vorba ministrului Agriculturii. Îmi temperez iute euforia, păi Spania e patria lui Don Quijote, a iluziilor deșarte...
Plec la birou cu o frenezie regăsită, mai tonic ca oricând. Deschid ziarul și scanez fiecare pagină. „România va intra pe o direcție nouă, mai pozitivă (sic!)”, e de părere Mister Klemm, înscăunat deunăzi pe tronul coloniei de la gurile Dunării. Americanul plesnește de optimism și nu mai prididește cu ieșirile în public. Deh, fișa postului. Săptămâna dindărăt, pare-mi-se, le-a vorbit studenților de la Drept despre justiție. Despre justiția lor, desigur. „Direcția nouă”... care o fi aia? Caut un răspuns. Îl primesc de la același înalt personaj : „(...) trebuie să sperăm în continuare că instituțiile românești vor oferi oamenii pe care i-a cerut strada în noiembrie”. Aha, am priceput, gata, sunt lămurit! „Direcția nouă” a fost, așadar, impusă de strada mare din București. De aceea s-a mobilizat Facebookul să scoată în piață niscaiva „tineri frumoși și liberi”, să arate norodului calea... Pretextul înlocuirii Guvernului Ponta acolo a stat, în protestul câtorva bulevardiști. „Alo! Tovarăși!”, îmi zăngăne în tărtăcuță strigătul tragic... Cuvintele se opresc în scutul antirachetă de la Deveselu și se sparg în mii de bucățele. Pff, ce miros greu de ipocrizie, de demagogie! Mă pleoștesc deodată.
Îmi vâjâie capul. O tobă bubuie în apropiere. Pe străduța din spatele blocului s-au strâns colindători, cu buhai, cu bice... „Bădia Traian” (nu Băsescu, pușchea pe limbă!) s-a trezit în zori și își mână plugul prin capitala concesionată altora pe durată incertă. Și la preț de nimic. Ferestrele cutiilor de beton rămân închise, gazdele s-au pitit după perdele și se uită nătâng la cretinul ăla care mulge... girafa. Sau îl ascultă pe Mister Klemm, ridicând în slăvi strada. Alții, cu milioanele, îi dau link-uri manelistului Florin Salam, cel mai accesat român, conform statisticilor... Trecătorii nu se sinchisesc nici ei de urătorii picați din tablourile prăfuite, se grăbesc, cu căștile în urechi, spre nicăieri, desfigurați de spaima facturilor îndesate în cutiile poștale. Ori transmise pe e-mail, cu cinismul birocrației corporatiste. „Alo! Tovarăși!”, urlă dintr-un trecut deloc îndepărtat „sinistrul”, dar cine să-l mai ia în seamă, în țara aceasta de surdo-muți?
Chiar, de ce nu și la noi un partid anticapitalist? „Alo! Tovarăși!”... încep să semăn cu Sancho Panza, un caraghios rătăcit între linii. Of, și sărbătorile sosite degeaba, în ieslea din care Fiul Domnului a dispărut, scârbit de duhoarea omului...

Marian Nazat

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Editorial

Ultima oră