Pro-occidentalismul la români !

Ni se tot împuie capul cu pro-occidentalismul românilor ante și interbelic, revenit cu surle și trâmbițe în ultimele trei decenii. Numai că, martor al realităților  de azi, îmi dau seama că atitudinea de care pomenesc era a unei minorități, adică  a celor care  dețineau puterea politică, economică  și mediatică de atunci, a „clasei exploatatoare”, vasăzică (sic!). Păi,  majoritatea - cam 80% din populația României - nu avea acces la mijloacele de informare în masă, nu știa să scrie și să citească, nu i se cerea părerea în problemele spinoase ale țării. De parcă azi ar fi altcumva... Da,  fiindcă, dacă îi asculți pe lacheii de serviciu ai canalelor de comunicare oficială,  te crucești, ai senzația că vorbesc pentru ei, nicicum pentru cei mulți. Realitatea lor nu are nicio legătură cu ceea ce se petrece de-adevăratelea între fruntariile  valahe. Contemporan  cu acești mincinoși  contra cost, m-am văzut  silit să înțeleg  din alte surse trecutul și prezentul nostru național și să am mereu și mereu suspiciuni  cu privire la versiunea  servită în numele guvernanților  de ciurda formatorilor latrinari de opinie.

          Și ca să mă întorc la subiect, la presupusul pro-occidentalism al înaintașilor, găsesc acum, în prefața[1] la cartea În spatele Cortinei de Fier. România sub ocupație rusească, o explicație ce nu poate  fi  ignorată, și anume că „«moşierimea era alături de politica mareşalului Antonescu, deoarece ei, prin ţară, înţelegeau moşia lor, ei vedeau venirea trupelor engleze în ţară înaintea celor ruseşti ca un sprijin pentru ei, căci de trupele ruseşti se temeau. Această colaborare nu era întâmplătoare, era firească»[2]. Era, încă, o poziţie stângistă de «catifea»; represiunea împotriva proprietarilor de pământ va fi însă, peste câţiva ani, foarte dură. Şi unele medii de dreapta aveau multe de reproşat unei părţi a marilor proprietari de pământ, în spe­cial celor de origine levantină (cum era şi familia Manu). În închisoarea Aiud, trei dintre coinculpaţii lui George Manu au avut, la un moment dat, un conflict destul de dur, în urma căruia legionarul Chioreanu le reproşa «boierilor» Balş şi Gheorghiu: «Eu consider că nobleţea este în suflet, nu în sipetele de la bancă. Aşadar, domnilor, sânge nobil românesc, curat, nu aveţi, generoşi nu sunteţi, nu ştiţi să iubiţi, voi ştiţi numai să urâţi, de priceput, dacă aţi ajuns la greu, n-aţi ştiut să vă descurcaţi, a trebuit să vă ajut eu. Nu vă cunoaşteţi ţara, cu istoria ei, cu problemele ei adevărate, cu cultura ei. Voi sunteţi mult mai francezi decât români. România este numai ţara pe care aţi exploatat-o şi doriţi s-o mai exploataţi, dar de iubit, iubiţi Franţa sau, ştiu eu, poate nici Franţa! Şi atunci, domnilor, de ce să vă invidiez?»[3]”[4]. 

Oho, cât de actuală e dizertația  tocmai citită și cât de potrivită pentru îmbogățiții post-decembriști ! Da, fiindcă, din nefericire, astăzi este aidoma, concetățenii mei cu stare bună au devenit mai mult americani, spanioli, italieni, nemți, englezi etc. decât români. Culmea, și cei nevoiași, așijderea, întrucât au emigrat, din cauza  sărăciei, pe unde a înțărcat mutu' iapa, uitându-și rădăcinile aducătoare de nevolnicie  și umilință... Guvernanții?  Ei bine, ăștia servesc  doar interesele stăpânilor de afară și  sunt primii care se leapădă de patriotism, o șleahtă odioasă de lingăi !