E cald tare la Baia Mare, toropeală… Orașul picotește, deși a început toamna. În centrul vechi (abandonat parcă de edili), maghiarii și-au organizat un târg din care ne înfruptăm și noi, frații lor de vatră traco-dacică. Nici nu știu când s-a înserat, așa că ne grăbim să ne întoarcem la hotel, acolo unde ne așteaptă prietenii de la… Prietenia. S-au pregătit încă din vară pentru a-și aniversa 30 de ani de la înființare. Și nu oricum, ci invitând trei echipe, una chiar din Polonia - Jaggiellonia Bialystok All Stars. Ne îmbrățișăm, ne povestim una, alta, bem un ștampel și gata, ne vedem mâine pe stadionul Viorel Mateianu, noapte bună!
A doua zi, o luăm pe jos, pe străzile ce taie urbea înspre „Dealul florilor”, cât încă soarele nu pripește hain. Piața e un furnicar, iar pe afișul lipit pe un geam din apropiere citesc amuzat: „Noi facem șofer din orice pasager!”… Zâmbesc. „Hai să vă văd dacă sunteți în stare și cu mine!” le strig să nu mă audă și trec mai departe.
Ajungem la arenă. Peluza de la poalele Muzeului de etnografie e verde și îngrijită, o splendoare, contrastând tonic cu albul imaculat al clădirii ce-mi amintește de… Casa Albă! Înainte de primul fluier al arbitrului, grupuri numeroase de copii, tineri și adulți cu dizabilități de la ASSOC se împrăștie pe gazon și gustă din plin din jocul cu „balonul rotund”, o bucurie de-o naturalețe reconfortantă.
Începe patrulaterul cu partida cap de afiș, între moroșeni și leși. Oaspeții au în componență vreo zece inși care au evoluat în prima lor ligă, dar nu un meci, două, ci până la sută. Se și vede, stau bine în teren, pasează precis, au o idee tactică și inevitabilul se produce - câștigă cu 1-0.
Urmăm noi, cu Grande Familia din București (dar nu doar mare, însă și tânără, cu China căpitan). Ca să nu fim mai prejos, i-am adus pe Orac, Oprișan, Dobre, Andronache, Ghiță și Mazat, vasăzică, n-am venit cu mâna goală! O dispută echilibrată, încheiată cu o remiză (0-0), cu puține ocazii de poartă.
Prietenia pierde apoi cu 0-1 și confruntarea cu adversarii noștri, iar polonezii ne înving cu 3-0, astfel încât finala le pune față în față pe cele două câștigătoare, fiind adjudecată de ultimii (1-0). Cum meciul de pe urmă se încheie la egalitate (1-1), terminăm pe podium și atenția ni se îndreaptă către … repriza a treia. Ne odihnim un ceas, iar la amurg pășim în sala de evenimente, dimpreună cu o sută de petrecăreți… profesioniști !
Pfu, ce miracol, trupele de old-boys s-au transformat deodată în grupuri de adolescenți grăbiți să se distreze fără limite. Sigur, nici nu se putea altcumva, cu niște soliști de-ai zonei pe cinste! Oho, și cum mai dansăm, și cum mai cântăm, și cum mai râdem, la naiba cu tristețea!
„Moroșeni mă ascultați,
Dușmanilor nu vă dați!
Cât o fi român român,
Pe pământul lui stăpân,
Să-și cânte cântările,
Să-și lumine zările,
În Vârful Pietrosului,
În Valea Mureșului.”[1]
Și, aidoma lui Dumitru Fărcașu, ne avântăm laolaltă patriotic: „Eu să mor, dar să-mi trăiască Țara mea și mândra mea” !
Musafirii ne provoacă și din boxe răsună șlagărele la modă acasă la ei și să te ții distracție ! Am senzația că plafonul încăperii va ceda mintenaș, într-atât sărim și ne învârtim pe ritmurile zvăpăiate ale muzicii de import. De s-ar înțelege așijderea și politicienii de la București și de la Varșovia, zău că relația bilaterală dintre cele două state ar stârni invidia altora !
Momentul culminant sosește pe dată și imnul sărbătoritei izbucnește peste munți și văi, peste timpuri, ca o descătușare candid-neastâmpărată a unor seniori ce se încăpățânează să nu îmbătrânească. Se țin și discursuri, prilej să le spun gazdelor mele dragi că în 1996, când am reintrat pe mitica poartă maramureșeană, erau la vârsta mersului de-a bușilea, însă am crescut împreună și iată-ne ditamai bărbații! Le mărturisesc și că prin ei m-am născut a doua oară în Maramu' și că le mulțumesc că m-au primit în casa lor. Desigur că am evocat figura paternă a „bunicului” Tavi Cioltea, născătorul acestui basm pe care mi-l doresc nesfârșit. În memoria lui păstrăm un moment de reculegere și simțim cum ni se umezesc obrajii de dorul răposatului. Dacă prietenie nu e, nimic nu e ! aș mai fi vrut să le zic, dar m-am înecat cu vorbele, motiv să le scriu aici și să li le transmit de la distanță. Geografică, nu și afectivă, fiindcă Prietenia mi s-a cuibărit înlăuntru-mi ca o dragoste perpetuă, curată și întregitoare.
La mulți ani, prieteni moroșeni ! Și, rogu-vă, organizați aniversarea a patru decenii la… anul, ca să o prindem cu toții !
[1] Cornel Palade, Țara mea și mândra mea
