România a pierdut previzibil și rușinos cu Bosnia... Cea mai slabă națională a noastră din 1970 încoace și-a trădat încă o dată limitele, și fotbalistice, și mentale, de educație profesionistă, ca s-o zic de-a dreptul! O generație căzută iremediabil în propria-i admirație, căznită nu de ambiția performanței, ci de sclipiciurile condiției de cocalari perpetui ! Un contract bunicel și sigur afară, bolizi șmecheri (sic!), țoale de gang newyorkez, frizuri fistichii, tatuaje de grotă tribală, gagici botoxate cât cuprinde, cam acesta e orizontul tricolorilor de azi, pfu, ce blasfemie ! Jalnicii plagiatori ai „cocoșilor galici” au venit la baza de pregătire din Mogoșoaia îmbrăcați excentric, într-o paradă a modei dezgustătoare și obscenă... Păi, dacă ioc talent sportiv, măcar să ne ia ochii cu ceva, nu? Când a fost să ne arate ce pot, pe dreptunghiul de iarbă, turiștii sosiți de la București s-au scăpat pe ei... Cică gazdele au băgat material și i-au urcat pe garduri, bașca arbitrajul execrabil ! A, și scandările tribunei: „Țiganii ! Țiganii !” Ce mai, totul era împotriva lor, ca-ntotdeauna, nație fără noroc... Și cum se întâmplă la „tinerii frumoși și liberi” de azi, celula curajului valah s-a făcut praf și pulbere, nimic nu-i mai simplu decât să cedezi ! O strânsură de puberi „îmbulziți de sine” ascunși în pampers roșu, galben și albastru, cu un căpitan recomandat doar de numele imens al părintelui său și nimic altceva ! Care, în ultimii ani, e preocupat să-și schimbe culoarea șuvițelor capilare și să-și bucleze șic părul, ori să-și atârne la gât lănțoaiele de manelist ... Oricum, repet iarăși, dacă n-ar fi fiul lui Gică Hagi, nici în liga a doua de la noi n-ar avea loc răzgâiatul tatei ! Ceilalți nu sar departe de Ianis, chipuri ale mediocrității exemplare, scopiți de dârzenie, de inteligență tactică, de vigoare... I-am simțit blazați și indiferenți la rezultatul ce va să fie, un meci ca oricare și atât, prinși cu anasâna la o corvoadă națională și scoși dintr-o dolce farniente cu arome occidentale... Or, să-ți rupi prețioasele ciolane pe un teren bosniac, apărând culorile țării tale de baștină, zău că e o nerozie, să fim serioși ! Astfel mi-au părut și acum, la naiba cu patriotismul ! Chiar așa, păi cine și-a umplut conturile bancare din patriotism ! E vremea dezrădăcinărilor felurite, a individualismului rapace și agresiv, a clipei mulse, până la ultima picătură, de glorie, de parvenire ! Patriile au murit, Dumnezeu să ne ierte!
Și, totuși, de ce a acceptat Mircea Lucescu să gireze un faliment deja anunțat? Nu-i un secret bolnăviciosul orgoliu al greu egalabilului antrenor, însă senectutea înseamnă înțelepciune, luciditate, că n-ai atins-o degeaba ! Imaginea lui pietrificată pe marginea aceea verde stârnește compătimire și ce poate fi mai compromițător? „Să-și pună la punct mintea de fotbalist profesionist !” l-a îndemnat iritat pe risipitorul Drăguș, dar sfatul îi vizează și pe coechipierii inconștientului atacant eliminat din propria-i prostie...
În urmă cu câţiva ani, la încheierea unei cariere prodigioase, internaţionalul german Miroslav Klose a lăsat posterităţii o mărturisire tulburătoare: „Astăzi, tinerii se gândesc la alte lucruri. Când eram tânăr, mă gândeam să mă antrenez pentru a deveni cineva în fotbal, cineva care mi-am
dorit întotdeauna să fiu. La Lazio şi la echipa naţională, după fiecare antrenament, intram într-un bazin plin de gheaţă pentru a evita accidentările. Tinerii jucători considerau că este ridicol şi refuzau prin orice mijloace să o facă. Când m-au văzut ridicând plasa cu mingile, mi-au spus: «De ce faci asta?!»În acel moment mi-am zis în sine: «Aveţi 20 de ani şi nici măcar nu puteţi ajuta un magaziner de 60 de ani?». Erau mai îngrijoraţi dacă şosetele se asortează cu ghetele.
Am văzut toate aceste lucruri şi atunci mi-am spus că a venit momentul să mă opresc. Fotbalul cu care am crescut nu mai există. Astăzi, mai sunt şi alte lucruri. Astăzi, ei se gândesc la maşini rapide, la ce vor primi și la ghetele cu numele lor pe ele. Toate aceste lucruri vin înaintea jocului de fotbal. Imaginea lor este mai importantă. Acesta este motivul pentru care am hotărât că este suficient. Pentru mine, singurul lucru care a contat a fost fotbalul în forma sa cea mai pură.”
Subscriu deloc încântat la spusele neamțului, de-o actualitate enervantă, din nefericire. Pfu, ce dor îmi este și mie de „fotbalul în forma sa cea mai pură” ! O amintire, zobită cu indolență, de o generație care a omorât pasiunea aceea în stare să ne lege de-a valma de balonul rotund și de niște visuri de microbist irepetabile... Generația „moartea pasiunii”, așadar, iată numele care-i pică mănușă!
P.S.: Despre comentatorii partidei televizate? Lamentabili... Păreau doi chibiți chercheliți nimeriți în studio, dezbrăcați de straiele obligatorii ale obiectivității și posesori de frustrări deplorabile. În definitiv, la asemenea fotbaliști, așa crainici... Cine nu are puterea să se retragă la momentul potrivit, riscă să-și arunce în derizoriu întreaga carieră, iar Emil Grădinescu ar trebui să aibă cunoștință de crudul adevăr al acestor vorbe...
