E, desigur, doar o metafora in titlu, dar cred ca trebuie sa constientizam tragedia acestei situatii si sa tratam criza refugiatilor ca pe una personala: sunt niste oameni disperati, care fug din calea mortii!Am fost plecata recent la un curs de meditatie. Au fost niste reguli foarte stricte si nu am avut acces la nicio sursa de informatie. Nici macar telefonul nu am avut voie sa-l folosim. Din cauza asta am fost rupta de lume si dupa ce m-am intors am avut nevoie de o perioada de “reconectare” la viata de zi cu zi.
Fiind o experienta foarte intima, este si foarte rascolitoare. Devii foarte vulnerabil, sufletul iti e deschis total si resimti toate emotiile si informatiile foarte puternic. Astfel, trebuie sa revii treptat la cotidian pentru a evita socurile emotionale.
Din cauza asta scriu abia acum despre criza refugiatilor. Cand m-am intors, mai multi prieteni discutau subiectul. Stiam problema, dar nu si amploarea ei! E un subiect delicat, asa ca am vrut intai sa am mai multe informatii si abia apoi sa ma pronunt.
Desi credeam ca va fi un proces treptat, m-a lovit in plin… o sa va descriu exact situatia ca sa intelegeti impactul. Eram intr-un magazin, in jurul meu erau mai multi oameni si, in timp ce asteptam ca vanzatoarea sa caute o rochie pe care i-o cerusem, am primit un link de la un prieten.
El nu-mi scrie e-mailuri decat atunci ce e ceva foarte important si urgent, asa ca l-am deschis imediat. In cateva secunde am izbucnit in plans. Se uitau oamenii din jur la mine, nu intelegeau ce s-a intamplat, cum de plang asa, din senin, nu stiau ce am… Uitati-va aici la filmulețul primit.
El, Muhammad e un refugiat! Ca el sunt sute de mii de oameni! E devastatoare situatia acestor oameni. Ganditi-va ca fug din calea mortii! Nu de bine au plecat din tara lor, nici macar de saracie nu au fugit din Siria, ci au fugit pentru ca vor sa ramana in viata.
Sunt niste fiinte traumatizate, niste oameni care au trecut prin momente pe care noi nici macar nu ni le putem imagina. Oricat am incerca sa ne punem in locul lor, e imposibil pentru ca noi, slava Domnului, nu avem experienta razboiului. Nu avem capacitatea de a le intelege disperarea, tragedia, deznadejdea, furia, teama pentru ca ele vin din niste situatii limita, care, indiferent de capacitatea de empatie, nu pot fi intelese cu adevarat…
Cand ai vazut cum ti-au fost impuscati parintii, cand ai vazut cum fiica ta de 12 ani a fost violata si torturata pana la epuizare, cand ai vazut cum copiii tai au fost maltratati cu sange rece, nu mai poti reactiona “normal”.
Li se cere rabdare acestor transfugi, li se cer calm, intelegere si incredere, li se cere sa astepte in ordine si liniste pana cand va fi gasita o solutie pentru ei. Cum poti sa fii calm cand fugi de moarte si dai peste un zid de rasism pe care nu il poti strapunge doar pentru ca esti arab, ai barba sau porti hijab?
Cred cu tarie ca nu se poate astepta de la ei o reactie “normala” in conditiile in care ei nu mai sunt niste oameni normali. Sunt orfani, vaduve… sunt parinti carora le-au murit copiii.
Cere-i sa-si pastreze speranta unui om care a vazut cum casa i-a fost bombardata.
E aproape cinic.
Criza refugiatilor impune solidaritate, nu rasism!
Incerc sa inteleg si reactia de respingere a populatiilor catre care se indreapta toti acesti refugiati – avand in vedere ca foarte multe state europene nu au capacitatea de a-si gestiona propriile probleme sociale, e firesc sa se ridice intrebarea “Si pentru ei de unde o sa avem resurse cand noi nu suntem in stare sa ne ajutam proprii saraci?” – dar totusi nu pot sa ignor nicio clipa motivul care i-a determinat pe acesti oameni sa ne ceara ajutorul!
Sunt refugiati de razboi! Sunt oameni fara familii, fara hrana, fara medicamente, sunt oameni fara nimic. Tot ce au este dorinta de a supravietui!
Sunt cutremurata de dramele pe care ei le traiesc si in acelasi timp sunt indignata de reactiile comunitatii internationale. Conflictul din Siria a escaladat inca din 2011!
Era de asteptat ca un astfel de val de migratii sa aiba loc pentru ca in zona de conflict supravieturiea devenise imposibila. Si asta nu se intampla de ieri, de azi!
Imi doresc foarte mult ca organismele internationale sa gaseasca rapid o solutie pentru acesti oameni – sa organizeze tabere de refugiati, sa aiba o evidenta a lor (nu poti lasa zeci de mii de oameni sa circule prin Europa fara sa ai o evidenta a lor fie si numai pentru ca, daca nu stii cati sunt si unde sunt, nu ii poti ajuta!) si sa dezvolte programe de incluziune sociala – pentru ca altfel o sa fim la fel de vinovati ca cei care i-au determinat sa vina aici.
Ei le-au omorat familiile, noi riscam sa le omoram viitorul.
Stiu ca e un subiect delicat, stiu toate teoriile conspirationiste care spun ca de fapt sunt niste teroristi care vin sa acapareze Europa, dar dincolo de cine credem noi ca sunt aceste persoane si de ce le suspectam ca au venit, mai uitati-va o data la Muhammad. E un copil. E un refugiat. E un om care stie ce inseamna suferinta. Stie cu adevarat, din pacate!
Ii putem ajuta pe acesti oameni. Vi se pare putin cinci euro? Pentru ei e enorm. Puteti dona aici. Va rog sa o faceti.
Fie si numai pentru ca avem norocul ne a fi in siguranta, alaturi de familiile noastre, de oamenii pe care ii iubim!
ANDREEA RAICU
Articol preluat de la andreearaicu.ro.
Criza refugiatilor – cum omori un om de doua ori
Cele mai citite
