Butoiul lui Diogene. Fenomenul Arsenie Boca - începutul sfârșitului

27 Sep 2015
Butoiul lui Diogene. Fenomenul Arsenie Boca - începutul sfârșitului
Am văzut în seara asta la un post de televiziune un material gazetăresc despre Arsenie Boca. Un material care nici n-a lămurit, nici n-a complicat lucrurile. Un material depre viața și destinul unui om care, în ultimii ani, a făcut mai multă vâlvă după moartea sa, decât în timpul vieții. Un material în care nu s-a dorit a se trage concluzii, ci doar să se relateze un fenomen mai mult social, decât religios. Ceea ce a fost foarte bine.

Sociologii ar spune, probabil într-un glas, că astfel de fenomene, cum sunt perelinajele la tot felul de sfinți și de moaște, se petrec pe fundalul unei societăți sărace, neglijate, îmbolnăvite, uitate de însăși instituțiile în care oamenii ar trebui să aibă mai multă încredere: guvernul și biserica. Însă, când astfel de societăți ating un prag al disconfortului material și spiritual, înceară să-și găsească alinarea și să întrevadă speranța în aproape orice factor miraculos. Ca în multe alte dăți, de-a lungul istoriei, mulți au tendința să spună că numai un miracol ne-ar mai putea salva ca neam. Ei bine, în ultimul deceniu, poporul ăsta urgisit a crezut de cuviință că numai părintele Arsenie Boca l-ar mai putea salva. Și de aici începe nebunia!

În preajma anilor 1940, România a mai trecut printr-un astfel de exod, printr-o astfel de mișcare a maselor, la Maglavit, la Petrache Lupu. A fost sau nu Petrache Lupu un sfânt, un ins care făcea minuni? Dacă i-ai fi întrebat pe cei care au fost la el în acei ani, ar fi răspuns fără tăgadă, că da! A fost sau nu Arsenie Boca la fel? Într-un fel, lucrurile sunt asemănătoare. Atunci, ziarele l-au făcut cunoscut pe Petrache Lupu, azi, televiziunile au contribuit la imaginea lui Arsenie Boca. La 75 de ani de la fenomenul Petrache Lupu, concluzia, la rece, e clară: totul a fost gândit și speculat ca o mașină de făcut bani. Cu singura diferență că, atunci, a fost implicat și politicul (însuși regele Carol al II-lea a botezat un fiu al lui Petrache Lupu), iar acum (încă!) politicul nu a intrat pe fir.( Chestia arătată în seara asta, că o icoană cu Arsenie Boca avea pe spate un mesaj politic, pare mai degrabă o găselniță gazetărească!). Se știe că, în vremea perelinajelor la Maglavit, banii adunați în saci nu mai puteau fi numărați, ci cântăriți la kiogram! La rândul lor, reporterii ce au grupat materialul cu Arsenie Boca au cerut registrele contabile ale Mănăstirii Prislop. Este lesne de înțeles de ce au fost refuzați!

Nu sunt nici susținătorul lui Arsenie Boca, nici adversarul său. Dar, cum spuneam, astfel de fenomene de masă, convulsive, sunt apanajul unei societăți sărăcite, stoarse de vlagă material și spiritual. În jurul brand-ului Arsnie Boca s-a dezvoltat o adevărată industrie: Unii au făcut site-uri ”oficiale” cu numele său, alții au cumpărat drepturile de autor ale cărților sale și vând în neștire, alții, tarabagii, vând brelocuri, brățări, icoane cu chipul său. Alții (o să râdeți, dar toți erau țigani!), îi văd chipul proiectat pe un perete al bucătăriei sau pe cimentul podelei unui apartament. Ba chiar se specula ideea că trupul lui Arsenie Boca va fi scos de la Prislop și va fi adus la București, în proiectata Catedrală a Neamului. Atunci să vezi perelinaj, industrie înfloritoare și bani scoși de la naivii credincioși!

Credeți că cei care fac negoț cu numele lui Arsenie Boca chiar cred în el? Un preot spunea că Arsenie Boca e mai mult citat, decât citit. Câți au citit ceea ce el a scris? Dar e ușor să-i speculeze numele și imaginea, nu? Dacă ne întoarcem la cazul Petrache Lupu, putem lesne gândi că o astfel de isterie în masă nu face decât să videze de conținut însuși personajul principal. Nu face decât să-i dilueze substanța, apoi sleit de orice conotații să se stingă încet. Din păcate, pentru fenomenul Arsenie Boca e începutul sfârșitului. Peste câteva generații, ca și Petrache Lupu, și Arsenie boca va fi uitat. Și sfinții mor.

Mai țineți minte filmul ”Două loturi”, făcut după nuvela lui Caragiale? Lefter Popescu joacă la loterie cu bani de împrumut și câștigă. Rătăcește biletele și începe apoi o goană nebună pentru găsirea lor. Iar când le găsește, ecxclamă: ”Toți zeii au murit. Toți! Numai norocul trăiește!”. Deie Domnul ca, dacă nu vremelnicii sfinți, măcar norocul să țină pe mai departe neamul ăsta urgisit!
 

Alte stiri din Editorial

Ultima oră