AMVONUL & TRIBUNA. Voiești să te faci sănătos?

10 Mai 2020 | scris de Pr. Constantin NECULA
AMVONUL & TRIBUNA. Voiești să te faci sănătos?

Hristos la Vitezda. Un loc al cărui nume popular, Scăldătoare Oilor, spune tot. Atenți la tradiția de curăție a animalelor aduse spre jertfă la Templu, credincioșii vremii duceau acolo oile și mieii- mai ales pe cei din urmă, la vremea Paștilor- spre a fi spălați și adăpați. Pentru că animalul de jertfă dincolo de a nu avea nici un beteșug nu trebuia nicidecum adus epuizat de proastă îngrijire. După tradiție e locul de joacă al copilului și apoi adolescentului Iisus, fiind aproape de casa bunicilor săi, Ioachim și Ana. Despre bunicul său după Maică se spune chiar că avea în grijă izvorul acela de curăție care, până astăzi, marchează oarecum locul.

Nu intrăm în istoria locului cu adâncimi dinainte de a fi numit cetate micul sat din care David avea să crească Ierusalimul. Dar trebuie spus că mult înainte de povestea noastră din Evanghelie (Ioan 5.1-15) locul era căutat pentru calitatea sa terapeutică. E de ajuns și astăzi pe o căldură ruptă din pragul verii să intri acolo, sub acoladele de piatră și memorie și pare că efectul este același. Liniștea unei seri la Vitezda azi este de neegalat. Poate doar de boarea Tiberiadei în Capernaum. Să fie oare mireasma de aghiasmă sfințită a locului?  

Hristos în Vitezda. Dumnezeu-Omul între oameni. Finalul capitolului anterior acestuia din care citim în Duminica a 4-a după Paști- după povestea mironosițelor din săptămâna trecută- arată cum Domnul, tocmai la Galieeea, chiar în Cana Galileii (locul în care Hristos fusese nuntaș, nu) primise chemare în Capernaum să vindece pe fiul unui slujitor regesc. Bănuim că era grav de vreme ce nu este adus dinaintea Domnului. Impresionantă rugăciunea omului, care era un „cineva” al vremii și locului: „Doamne, coboară-Te înainte de a muri copilul meu” (Ioan 4. 49). Domnul îl trimite pe slujbașul regesc să-și afle copilul viu. Și așa constată că exact la ora convorbirii lor- ceasul al șaptelea, ține Ioan să noteze (Ioan 4.52)- fiul său se vindecase ori, de ce să nu o spunem, înviase din agonia ce-l purta spre moarte. În acest zvon de putere Domnul urcă la Ierusalim. La Vitezda.

Hristos în Vitezda. Mulțime de orbi, șchiopi, uscați. Așteptau mișcarea apei. Căci știau că un înger al Domnului venea, din când în când, în bulboana de apă a Scăldătorii Oilor  și tulbura apa. Cel ce intra în apa aceea căpăta sănătate. Aici este cheia așezării Evangheliei în perioada aceasta a Bisericii, între Înviere și Pogorârea Duhului Sfânt. În Biserica Primară, cea care dă fundament și tradiție vieții noastre, era perioada când fuseseră botezați o parte dintre cei chemați la aceasta și se constituia următorul grup de „așteptători” de Botez. Imaginea intrării  Îngerului Domnului în apă și schimbarea vieții lor era prima lecție despre Botez. Apa Botezului nu era o simplă apă de lustru, de spălare- a oilor cuvântătoare, ca să mergem până la capăt cu ideea- ci o apă ce schimba în adâncul ei viața celui ce se boteza. Pentru a arăta și mai bine sensul Botezului Biserica așeza această lectură biblică.

Se vede din text că nu un Înger ci Domnul Însuși oferă apa cea vie a Botezului care este poartă de rai. Căci întâlnirea dintre Hristos și bolnavul din pridvorul Vitezdei despre aceasta vorbește. Un om care zace de treizeci și opt de ani în boală nu e o investiție de imagine ar zice unii. Hristos o face. Pentru el nu există bolnavi tineri sau bătrâni, bolnavi care merită să fie vindecați ori alții cărora să le aplice o cenzură morală. N-ar fi fost bun de blogger. El este Dumnezeu. Trimite Îngeri. Dar se arată și pe Sine ajutor omului. Bănuiesc că omul acela nu fusese privit prima dată de Domnul Iisus în ochi. Cred, personal, că se știau. De unde intimitatea dialogului. Omul pare că-i sătul de viață. Și-i spune lui Dumnezeu-Omul că nu are om să-l arunce în scăldătoare. Să ne înțelegem. Aici nu e vorba de caricaturizarea expresiei așa cum am transformat noi azi spusa. Nu e vorba că nu are pile ori susținere de la partid. Nu. E vorba strict de părăsirea lui. La marginea apei. Aproape și totuși, fără om în ajutor, departe. Este vorba despre tot ce am văzut în zilele acestea marcate de Covid-19. În fața ultimei secunde de speranță Hristos, îmbrăcat în combinezon de protecție, poartă pe brațe omul. Medicii și asistenții lucrează dar ei înșiși au nevoie de Dumnezeu-Omul în Vitezda-spital. Pentru că ei sunt la fel de fragili ca și cei pe care-i îngrijesc.

Ce întrebare să fie asta: Voiești să te faci sănătos? În contextul vieții noastre, ca și în clipa rostirii ei, ea este extrem de precisă. Ești dispus să participi la vindecarea ta? Pui voința ta lângă voia Mea, întreabă Domnul. Ești dispus să adaugi puterii Mele energia ta, stinsă la prima vedere? Pentru că nu El trebuie să iasă bine din ecuația bolii ci noi și deci aduce în prim plan efortul nostru ca să înțelegem că s-a făcut Om pentru a ne apropia posibilitatea dumnezeirii. Nu vrea să ne mai lase singuri. Dinaintea morții și vieții deopotrivă. Imaginea pe care o oferă Evanghelia ne aduce în fața Colimvitrei Botezului. Cu noi, în apa mântuitoare, se cufundă Însuși Hristos. El e Viața din Botez.

Omul își ia patul și umblă. E restaurat într-o stare pe care o uitase. Treizeci și opt de ani nu umblase. Noi nu umblăm de câteva săptămâni și ne dăm loviți. Viața nouă pe care Domnul i-o dăruiește șterge suferința, restaurează statura umană a omului. Din maldărul de carne și oase, mai ales oase bănuiesc, care veghea tulburarea unei ape în speranța vindecării se ridică și vine spre noi Omul recuperat de Dumnezeu-Omul. Treizeci și opt de ani de așteptare înseamnă credință nu glumă. Încredere. Nădejde. Prin vindecare descoperă Dragostea. Nu ca virtute ci ca acțiune care-l învie. Efectul iubirii lui Hristos este învierea. În ea viem și ne mișcăm toți. De cele mai multe ori uităm. Ne aducem aminte doar sub cupolele de suferință ale Vitezdei- spital. Acolo unde Hristos Domnul stă lângă cei care stau cu bolnavii ca să nu li se stingă speranța. Dându-le curaj. Chiar dinaintea morții. Mai ales acolo. Pe pragul cela Domnul dezbracă haina de protecție și îl preia pe cel plecat înveșmântat în Lumina Învierii. Era nevoie de un om pentru oameni. Și Dumnezeu negăsind altă cale să ne ajutăm s-a făcut om asemenea nouă- afară de păcat- pentru ca să fie nouă Om.

Cârcotașii. Pe tușă. Ca de obicei nu înțeleg nimic. Domnul este prea fin pentru teologia lor discreționară. Comentează că e sabat. Ca și cum nu ar fi fost vorba și pentru ei tot de sabat. Ei care se spălau ritualic tot acolo, în umbra arcadelor cu bolnavi. Problema că rămân acolo. În spălare ritualică. Nu reușesc să vadă ce vede paraliticul restaurat. Nu reușesc să-L vadă pe Hristos tulburându-le apa spălării pentru a-i cufunda în apa mântuirii care este Botezul. Interogat de cei autodefiniți drept autorități teologice și morale, omul ce fusese fantomă pentru ei, recăpătându-și chipul și glasul le mărturisește- după câteva clipe de aventură, căutând prin mulțime Cine l-a vindecat- că Iisus este cel care l-a vindecat. Răspunsul celor care asistau la suferința cu miros de hoit a bolnavilor? Au început să-L caute pe Hristos ca să-L omoare. Așa e mereu. Când Domnul vindecă galeria de trepăduși cu aere morale caută să-i șteargă prezența. Uneori, prin manipulare, chiar reușesc. Dar omul-fantomă transformat de El în omul-vindecat știe. De aceea oamenii-vindecați nu sunt „înghițibili” de sistemele care caută moartea lui Hristos în inimile noastre. Pentru că ieșind din apa vieții vestesc Viața. Iar Viața este El. Hristos a Înviat!

 

Părintele Constantin Necula

preluare Tribuna.ro

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Editorial

Ultima oră