Cioatele ministerului Mediului au mutat "scandalul Schweighofer" la Parchetul General. Reacția companiei Schweighofer

03 Aug 2015
Cioatele ministerului Mediului au mutat
Ministerul Mediului a anunțat că a finalizat rapoartele în urma controalelor efectuate la sediile companiei Holzindustrie Schweighofer din Sebeș și Rădăuți. Dar, concluziile acestor rapoarte nu sunt destinate publicități pentru că au fost trimie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Deși, pe 8 mai, ministrul Mediului, Grațiela Leocadia Gavrilescu, promitea protestatarilor din toată țara că primele rezultate ale controlului vor fi făcute publice luni, 11 mai. Nu s-a întâmplat, pentru că echipele de control ale ministerului au plecat pe teren de abia pe 12 mai, așa cum a prezentat în exclsivitate publicația mariustucă.ro. Dar, protestele împotriva tăierilor ilegale de pădure au trecut, iar ministerul se face că plouă.

Rezultate controversate
După două luni și jumătate, ministerul Mediului anunța printr-un comunicat sec rezultatele controalelor la Holzindustrie Schwheighofer. "Există suspiciuni privind existența mai multor operatori economici care au furnizat material lemnos fără proveniență legală, rezultat din tăieri ilegale; inadvertențe privind modul de recepție și înregistrare a materialelor lemnoase; recepționarea de material lemnos fără a fi raportat în SUMAL; existența de material lemnos recepționat cu documente din care nu rezultă clar proveniența; diferențe între cantitățile de masă lemnoasă înscrise în avizele de însoțire și cantitățile de masă lemnoasă recepționate; raportarea în SUMAL, de către diverși agenți economici, a unor avize de însoțire fictive". Nimic concret!

Publicația mariustuca.ro a solicitat concluziile rapoartelor cu mult înainte de a fi emis comunicatul de presă. "În urma verificărilor efectuate la operatorii economici S.C.Holzindustrie Schweighofer S.R.L. Rădăuți și S.C. Holzindustrie Schweighofer S.R.L. Sebeș, au fost încheiate rapoartele nr. 3120 și nr. 3121, în conținutul cărora sunt prezentate o serie de deficiențe cu privire la nerespectarea legislației în vigoare. Cele două rapoarte de control, au fost aprobate de conducerea M.M.A.P. cu propunerea de a se transmite la organele de cercetare penală în vederea stabilirii dacă în conținutul acestora sunt prezentate aspecte care pot fi apreciate ca infracțiuni. În aceste condiții, apreciem că nu se pot transmite informații cu constatările din conținutul celor două rapoarte până la încheierea rezoluției organelor de cercetare penală", a transmis biroul de presă al ministerului Mediului.

Secretizarea rapoartelor
Potrivit comunicatului de presă făcut public de directorul de comunicare al ministerului și consilierul personal al ministrului mediului, Mihai Drăgan, și
rapoartele nu pot fi făcute publice pentru că "au fost transmise către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza legii 544/2001 ”privind liberul acces la informațiile de interes public”, Art. 12, alin. (1), literele e) și f) până la finalizarea anchetei, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor nu poate furniza detalii cuprinse în rapoartele de control, altele decât cele sus menționate".

Dar, să vedem ce spun cele două litere de la alin.1. articolul 12 din Legea 544/2001 la care face referire Mihai Drăgan. De la punctul "e" aflăm că nu pot fi făcute publice dacă: "informațiile privind procedura în timpul anchetei penale sau disciplinare, dacă se periclitează rezultatul anchetei, se dezvăluie surse confidențiale ori se pun în pericol viața, integritatea corporală, sănătatea unei persoane în urma anchetei efectuate sau în curs de desfășurare."

La litera "f", legea spune că nu pot fi făcute publice: "informațiile privind procedurile judiciare, dacă publicitatea acestora aduce atingere asigurării unui proces echitabil ori interesului legitim al oricăreia dintre parțile implicate în proces"

Se pare că, ministerul Mediului și nici ministrul Grațiela Leocadia Gavrilescu nu vrea să își asume oficial rezultatele clare ale controalelor de la sediile companiei Schweighofer. Astfel, scandalul a fost pasat în ograda Parchetului General.

Reacția companiei Holzindustrie Schweighofer
Am solicitat un punct de vedere și companiei austriece implicată în scandalul tăierilor ilegale de pădure, în urma căruia au ieșit în stradă să protesteze mii de români. Reprezentanții
Holzindustrie Schweighofer au declarat în exclusivitate pentru mariustuca.ro, că: "Până în prezent, după mai mult de cinci săptămâni de controale zilnice efectuate la fabricile noastre de către peste 40 de inspectori, nu am primit încă, din partea acestora, nici un indiciu privind nereguli sau infracțiuni săvârșite de compania noastră. Deoarece nu am fost încă informați cu privire la constatările rapoartelor de control, nu le putem comenta. Holzindustrie Schweighofer își reafirmă angajamentul ferm de a respecta, în orice moment, toate prevederile legale și toate cerințele tehnice și administrative la cele mai înalte standarde și de a coopera pe deplin cu toate autoritățile în această privință."
 

Alte stiri din Anchete

Ultima oră