Exclusiv. "Românul și franţuzoaica" pasaţi între falsificatori și gruparea teroristă Statul Islamic. Reacţia femeii căreia i s-a furat adresa

10 Aug 2015
Exclusiv.
Un bărbat cu o carte de identitate românească falsificată grosolan împreună cu o femeie care ar fi cetăţean francez cu origini iraniene sunt căutaţi de autorităţile de din Bulgaria pentru că ar avea legătură cu gruparea teroristă Statul Islamic. Oficial, ministerul de Interne al Bulgariei a anunțat că cele două persoane sunt suspectate că ar face parte dintr-o rețea de falsificatori de documente.

Falsurile din buletin
Presa din Bulgaria a făcut publice documentele cu care călătoresc cei doi. Bărbatul se identifică cu o carte de identitate românească sub numele "Popescu Mimo", născut în București, în data de 7 mai 1991. Codul Numeric Personal trecut pe actul de identitate începe cu cifra 2, ceea ce înseamnă că titularul actului de identitate este de sex feminin. La cei de sex masculin CNP începe cu cifra 1. Am încercat să aflăm cui îi aparţine CNP de pe actul de identitate al bărbatului. Potrivit unor surse din cadrul ministerului de Interne, acest Cod Numeric Personal nu există oficial. Doar o fată din București are un CNP aproape identic. Diferă doar ultima cifră.

La o analiză mai atentă a actului de identitate se poate observa că nici celelalte date nu corespund între ele. De exemplu, pe ultimul rând, penultima cifră "0" ar trebui să corespundă cu ultima de la Codul Numeric Personal. Dar, în acest buletin ultima cifră la CNP este "5".



Cealaltă persoană urmărită de autoritățile din Bulgaria circulă sub numele Ezidis Elham, o femeie de 29 de ani, cetățean francez cu origini iraniene.

Adresă falsă
Am mers la adresa acestuia din buletin situată în Sectorul 3. Supriză! Aici locuiește familia Dumitrache. Am întrebat de "Popescu Mimo", dar nimeni nu l-a văzut vreodată. Doamna Dumitrache a spus că de la ora cinci dimineața a fost căutată într-una. Primii care i-au bătut la ușă au fost polițiștii. Doi îmbrăcați în uniformă și doi civili care nu s-au prezentat. Probabil erau de pe la vreo structură de securitate. "Ne-au întrebat dacă vreunul dintre noi și-a pierdut buletinul. Băiatul meu și-a pierdut anul trecut actul de identitate cu toate documentele, cardurile... Am înțeles că cineva s-ar fi folosit de acest act. M-a deranjat că de la poliție ne-au spus să nu vorbim cu nimeni despre acest caz. Apoi, unul dintre polițisti l-a sunat pe băiatul meu să îi spună că va veni la noi o echipă de la o televiziune. Așa ceva nu este normal", a spus doamna Dumitrache.
După ce și-a vărsat off-ul, femeia a declarat pentru mariustuca.ro că: "Noi nu suntem implicați în absolut nimic. Nu avem nici o legătură cu acest Popescu Mimo, nici măcar nu îl cunoaștem. Am postat pe pagina de facebook poza lui poate îl recunoaște cineva și ne spune și nouă cine este. Nu înțeleg de ce suntem deranjați și vreau să știu ce se întâmplă."

Acuzații oficiale

Ministerul de Externe al României precizează că: "potrivit unui comunicat oficial dat publicității astăzi de Ministerul de Interne bulgar, precum și datelor obținute de la autoritățile bulgare competente prin intermediul Ambasadei României la Sofia, informațiile vehiculate de către presa din Bulgaria cu privire la doi suspecți de activități teroriste nu corespund realității".
Conform aceleiași surse, informațiile respective reprezintă consecința unei interpretări denaturate a unor ample măsuri de securitate dispuse de forțele de ordine din țara vecină, atât în contextul unui eveniment public de anvergură din orașul Burgas, cât și în cadrul strategiei interne de combatere a migrației ilegale și a activității infracționale vizând falsificarea documentelor de identitate.

"Referitor la cărțile de identitate ale căror fotocopii au fost publicate în mass-media locală, aceeași sursă precizează că documentele în cauză nu sunt autentice", a anunțat MAE.

Suspectă este și reacția autorităților în acest caz. Pentru că dacă era o grupare specializată în falsificatul documentelor, cartea de identitate romnânescă nu era falsificată atât de grosolan. "Erau măcar atenți ca datele să corespundă", susțin specialiștii.

Lupii singuratici
Un oficial al serviciilor secrete americane, citat de CNN, a anunţat că gruparea teroristă Statul Islamic își schimbă strategia renunţând la atacurile aşa-zişilor lupi singuratici, cu puţine victime, pentru atentate cu un număr mare de morţi. După numai câteva ore, presa din Bulgaria anunţa că serviciile secrete îi caută "român și franţuzoaică" pentru că sunt suspectaţi că ar fi membri ai Statului Islamic.
Totodată, presa din Marea Britanie, a anunţat că serviciile secrete britanice au dejucat un atentat terorist plănuit împotriva reginei Elisabeta și a prinţului Charles. Planul a fost elaborat în Siria de liderii reţelei teroriste Stat Islamic şi urma să fie pus în aplicare de militanţi islamişti britanici. Acesta prevedea aruncarea în aer a unui recipient sub presiune cu ocazia ceremoniilor programate la Londra pe 15 august, la 70 de ani de la capitularea Japoniei în al II-lea Război Mondial. Atacul terorist a fost dejucat de Serviciul britanic de informaţii interne (MI5) şi de unitatea specială a Scotland Yard pentru protecţia familiei regale (SO14).
În tot acest timp, Turcia a declarat război Statului Islamic după ce gruparea teroristă a revendicat atentatul din 20 iulie din Suruc, care s-a soldat cu moartea a 32 de persoane. Statele Unite ale Americii (SUA) au desfășurat duminică șase avioane de vânătoare F-16 la baza Incirlik (sudul Turciei), "în susținerea luptei împotriva grupării Statul Islamic", a anunțat misiunea americană în cadrul NATO pe contul său Twitter.

Furtul de identitate
Noul Cod Penal prevede la art.293 că prezentarea sub o identitate fals ori atribuirea unei asemenea identități altei persoane pentru a induce sau a menține în eroare o instituție de stat sau o altă unitate dintre cele la care se referă art.145, în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine ori pentru altul, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.

 

Alte stiri din Anchete

Ultima oră