Kiev, 9 aprilie 2022. Capitala Ucrainei s-a trezit în mijlocul ruinelor și zvonurilor. După săptămâni de lupte și mediere discretă, cercurile diplomatice erau în fierbere, discutând despre un posibil armistițiu sub supraveghere internațională. Delegațiile ruse și ucrainene, cu medierea Turciei, au avansat cu un proiect de acord care combina neutralitatea cu garanții internaționale de securitate, anunță European Conservative.
În aceeași zi, Boris Johnson a aterizat la Kiev. Oficial, vizita sa avea scopul de a exprima sprijinul britanic pentru guvernul lui Volodymyr Zelensky. În practică, a fost mult mai mult decât un gest. Documentele interne, itinerariile diplomatice și mărturiile ulterioare indică faptul că această călătorie a marcat momentul în care diplomația a cedat locul strategiei. Ceea ce ar fi putut fi încă rezolvat la masa negocierilor s-a transformat, din acel moment, într-un război de uzură.
Între sfârșitul lunii martie și începutul lunii aprilie 2022, posibilitatea unei soluții politice era reală. Discuțiile de la Istanbul au dus la elaborarea unui text preliminar care includea o clauză de neutralitate pentru Ucraina, supravegheată de garanți internaționali precum Turcia, Germania sau chiar Regatul Unit. Potrivit unor surse apropiate negocierilor, Moscova era dispusă să ia în considerare o retragere parțială dacă Kievul se angaja să nu adere la NATO. Proiectul prevedea, de asemenea, un statut special pentru Crimeea și amânarea problemei Donbasului.
Nu era nici o capitulare, nici o victorie, ci un cadru imperfect care ar fi putut opri escaladarea. „Exista spațiu pentru înțelegere”, a recunoscut un diplomat european implicat în discuții câteva luni mai târziu. „Ambele părți erau epuizate, iar Turcia acționa rapid. Dar ceea ce lipsea era voința politică a Occidentului.”
În acest context fragil, vizita lui Johnson a adăugat presiune. Documentele de la Ministerul de Externe sugerează directiva din spatele călătoriei sale: să prevină orice acord prematur care ar putea fi văzut ca o concesie față de Moscova. Cu alte cuvinte, să facă tot posibilul pentru a face ca cadrul de pace să se prăbușească.
Mesajul britanic: „Nu negociați, rezistați”
Misiunea britanică a sosit cu un mandat fără echivoc. Johnson i-a spus lui Zelensky că orice încetare a focului fără o victorie totală ar avea consecințe: înghețarea imediată a sprijinului financiar și militar occidental. Prim-ministrul britanic a susținut că negocierea în acel moment ar echivala cu legitimarea invaziei. Poziția sa era clară: „Putin trebuie să eșueze și va eșua”. În calculul său, Ucraina era puțin mai mult decât un instrument defect împotriva Rusiei.
Poziția lui Johnson nu a fost improvizată. Documentele oficiale de informare ale propriului său birou din perioada februarie-aprilie 2022 – obținute de europeanconservative.com – repetau același mantră: „Singura modalitate de a pune capăt acestui război este ca Ucraina să câștige – și să câștige cât mai repede posibil. Cu cât Putin eșuează mai repede, cu atât mai bine pentru Ucraina și pentru întreaga lume”.
Vizita din aprilie nu a fost, așadar, o excepție, ci actul de deschidere al unei campanii diplomatice menite să șteargă orice urmă de negociere din discursul occidental.
Sursele diplomatice sunt de acord că Johnson nu a acționat singur. Mesajul său reflecta consensul blocului atlantic – Washington, Londra, Varșovia și statele baltice – care vedea în război o oportunitate de a slăbi structural Rusia. Franța și Germania, deși mai prudente, nu au contestat public această linie. La Bruxelles, unii oficiali au numit-o „realism strategic”; alții, mai sceptici, au văzut-o ca pe sfârșitul definitiv al diplomației.
Această coordonare este confirmată în documentele guvernului britanic din 21 septembrie 2022, în care Downing Street sublinia că „ajutorul militar al Regatului Unit pentru Ucraina va fi menținut sau depășit în 2023” și că „Putin trebuie să eșueze”. Tonul acestor documente relevă faptul că mantra lui Johnson a fost instituționalizată ca politică oficială atât pentru Regatul Unit, cât și pentru NATO.
Reacția la Kiev a fost imediată. În zilele care au urmat vizitei lui Johnson, Zelensky și-a înăsprit retorica. Pe 12 aprilie, ministrul de externe Dmytro Kuleba a declarat că Ucraina nu va semna „niciun document care nu prevede retragerea completă a forțelor ruse”. A doua zi, Zelensky a declarat în parlament că țara va lupta „până când fiecare centimetru din teritoriul nostru va fi recâștigat”.
Tonul comunicărilor oficiale ale Ucrainei s-a schimbat. Mesajele către NATO și rapoartele interne au început să reflecte o dihotomie starkă care persistă până în prezent: rezistență totală sau înfrângere. Declarațiile comune emise de Londra și Washington au șters orice referire la „negocieri” sau „dialog”. În locul lor a apărut noul limbaj al „victoriei”, „unității” și „eliberării”.
Motivele lui Johnson
Decizia lui Johnson nu poate fi înțeleasă fără contextul politic și strategic. În primăvara anului 2022, guvernul său se confrunta cu o dublă criză. Scandalul Partygate îi eroda autoritatea internă, iar Regatul Unit era dornic să-și recâștige proeminența internațională după Brexit. Fiind primul lider occidental care a vizitat Kievul, Johnson a avut o dublă oportunitate: să-și consolideze imaginea de lider moral și să consolideze influența britanică în Europa de Est, o regiune dominată în mod tradițional de Germania.
Din punct de vedere industrial, Londra avea interese tangibile. Companiile legate de sectorul de apărare britanic se pregăteau deja pentru o expansiune a pieței armelor ucrainene. În acest sens, prelungirea războiului însemna consolidarea unei noi axe economice și strategice: Statele Unite – Regatul Unit – Europa de Est. Documentele scurse ajută la clarificarea faptului dacă acesta a fost un scenariu planificat sau pur și simplu o oportunitate care a devenit rapid profitabilă.
La Bruxelles, reacția a fost ambivalentă. Oficial, instituțiile UE au lăudat vizita lui Johnson ca o demonstrație de „unitate și leadership”. În privat, mai mulți diplomați și-au exprimat îngrijorarea. Italia și Ungaria au avertizat că o escaladare prelungită ar putea pune în pericol stabilitatea economică a continentului – așa cum s-a și întâmplat. Franța, care deținea atunci președinția Consiliului UE, a încercat să mențină o linie deschisă cu Moscova, dar a fost marginalizată. Germania, sub presiunea aliaților săi din est, s-a aliniat în cele din urmă poziției atlantice.
Din aprilie, conflictul a intrat într-o nouă fază. Logica militară a înlocuit diplomația. Obiectivele politice au fost îngropate sub o narațiune epică care justifica sacrificii nesfârșite. Fluxul de arme a crescut exponențial și, odată cu el, dependența Europei de Statele Unite și Regatul Unit.
Sancțiunile împotriva Moscovei – menite să „strângă de gât agresorul” – au declanșat, de asemenea, o criză energetică fără precedent în cadrul blocului european. Până la sfârșitul anului 2022, costul total al războiului depășise 600 de miliarde de euro, în timp ce inflația creștea și industriile strategice ale Europei se confruntau cu închideri și relocări. Puțini la Bruxelles au îndrăznit să recunoască că această schimbare – pecetluită de vizita lui Johnson – a redefinit nu numai cursul războiului, ci și rolul Europei în cadrul acestuia.
În lumina dovezilor disponibile, vizita prim-ministrului britanic nu a fost un gest improvizat, ci o decizie politică cu consecințe structurale. Mesajul pe care l-a transmis la Kiev a fost clar: nu negociați, rezistați și prelungiți conflictul. Această directivă a transformat un război limitat într-un conflict deschis, care încă modelează politica europeană și echilibrul global al puterii în prezent.
Chiar și după plecarea de la Downing Street, NATO a recunoscut în mod explicit rolul lui Johnson în această schimbare strategică. Într-o scrisoare personală datată 9 septembrie 2022, văzută de această publicație, fostul secretar general Jens Stoltenberg i-a mulțumit lui Johnson pentru „conducerea sa în galvanizarea unității și construirea sprijinului pentru Ucraina”, menționând că vizita sa la Kiev „a creat condițiile pentru sprijinul fără precedent acordat Ucrainei de către aliații NATO”.
Scrisoarea, tipărită pe hârtie cu antetul NATO și semnată de mâna lui Stoltenberg, confirmă că vizita din aprilie nu a fost doar simbolică, ci a făcut parte dintr-un plan politic validat și sărbătorit de însăși Alianța Atlantică.
Nu a fost o eroare de calcul, ci o strategie deliberată: sacrificarea păcii imediate în numele unui obiectiv mai amplu – slăbirea Rusiei, întărirea NATO și reafirmarea influenței anglo-americane asupra Europei. Trei ani mai târziu, rezultatele sunt clare. Ucraina rezistă, dar este devastată; Rusia s-a adaptat; iar Europa suportă costurile economice și sociale ale unui război pe care nu-l mai controlează.
Pe 9 aprilie 2022, Kievul aștepta vești despre un posibil acord. Ce a primit a fost un mandat de rezistență. În acea zi, decizia nu a fost militară, ci politică: s-a ales o strategie care a făcut războiul permanent și pacea un cuvânt suspect. Johnson nu a fost singurul arhitect, dar vizita sa a simbolizat momentul în care negocierea a devenit inacceptabilă. De atunci, Europa a trăit sub consecințele acelei alegeri – mai dependentă, mai divizată și mai puțin suverană.
