Un proiect de lege recunoaște, în premieră pentru România, specificul și nevoile familiilor numeroase

07 Iul 2020 | scris de A.V.
Un proiect de lege recunoaște, în premieră pentru România, specificul și nevoile familiilor numeroase

Un proiect legislativ propune, pentru prima dată în România, recunoaștere socială și măsuri de sprijin pentru familiile numeroase, informează basilica.ro.

Inițiativa, inspirată din modelul altor state europene precum Spania, Franța și Belgia, definește familiile numeroase ca familii care au cel puțin trei copii cu vârste de maximum 18 ani, sau, dacă aceștia își continuă studiile, de cel mult 21 de ani.

„Criza economică provocată de pandemia de Covid-19 afectează cel mai puternic familiile vulnerabile, adică cele cu mulți copii și cele monoparentale, dat fiind că veniturile acestora se reduc considerabil, în timp ce cheltuielile legate de necesitățile de hrană, educație și sănătate cresc”, a anunțat inițiatorul, deputatul Matei Dobrovie.

Proiectul său propune sprijinirea familiilor numeroase și a celor monoparentale afectate economic de pandemie.

„Instituirea unor măsuri de sprijin pentru familiile numeroase reprezintă nu doar un ajutor pe termen scurt, ci o investiție strategică, pe termen lung a statului român în redresarea demografică și în viitoarea generație de forță de muncă”, argumentează deputatul.

Inițiativa prevede acordarea de carduri publice și private prin care membrii familiilor numeroase să beneficieze, de la administrația locală și partenerii privați, de următoarele:

  • burse, premii
  • reduceri de taxe în domeniul educației și sănătății
  • vouchere pentru acoperirea cheltuielilor pentru copiii nou-născuți sau oferirea de scutece, trusou, lapte praf, cărucior
  • alocarea de fonduri pentru achiziția de cărți și materiale didactice
  • reduceri la activități și servicii culturale, sportive și de agrement
  • abonamente gratuite pentru parcări publice și rezidențiale
  • tichete de reducere pentru achiziționarea mașinilor de familie cu mai mult de cinci locuri (family cars)
  • reduceri sau gratuități la medicamente și tratamente medicale, la produse farmaceutice și articole pentru copii; la proteze auditive, ortopedice, tratamente oftalmologice, stomatologice sau logopedie
  • reduceri la achiziționarea de locuințe pentru familiile numeroase sau la chiriile aferente locuințelor
  • programe speciale de creditare pentru familiile numeroase

Pentru a beneficia de aceste facilități, familiile trebuie să îndeplinească anumite condiții: cel puțin unul dintre părinți să aibă loc de muncă, cel puțin unul să aibă capacitate de exercițiu și să se ocupe de îngrijirea copiilor, iar copiii trebuie să fie școlarizați, cu restricții clare privind numărul de absențe.

Foto credit: Freepik.com

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră