Lista afecțiunilor cu tratamente pe bază de canabis

09 Iul 2019 | scris de B.M.D.
Lista afecțiunilor cu tratamente pe bază de canabis

România ar putea legaliza folosirea canabisului în scopuri medicale, a anunțat miercuri ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

Anunțul vine după ce Parlamentul European a aprobat, în februarie, o rezoluție în care solicită Comisiei Europene și statelor membre ale UE să analizeze folosirea canabisului în scop medical, argumentând că măsura ar aduce beneficii pentru pacienții cu mai multe afecțiuni și sistemelor de sănătate.

Decizia a fost luată pe baza unor studii care ar indica efectele benefice ale folosirii canabioidelor în scop medical.

Tratamentele pe bază de canabis, preparatele și substanțele care conțin canabis, precum și planta în sine ar putea fi legalizate în România, potrivit unui proiect de lege înregistrat de curând la Senat.

Propunerea numără peste 80 de semnatari și vine cu reglementări în ceea ce privește situațiile și afecțiunile în care astfel de tratamente ar putea fi administrate, scrie avocatnet.ro.

Proiectul a fost înregistrat recent în dezbatere la Senat, iar pentru a se aplica trebuie să fie adoptat de Parlament, promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul Oficial.

Potrivit textului proiectului de lege, tratamentele pe bază de canabis vor putea fi prescrise pentru a scădea durerea cronică (în special în cazul pacienților care suferă de cancer) sau pentru a determina creșterea apetitului și reducerea pierderii în greutate, simptome asociate cu HIV/SIDA.

Pe lângă ameliorarea durerii cronice, medicamentele și preparatele pe bază de canabis vor putea fi eliberate și pentru diverse afecțiuni psihologice.

Textul proiectului menționează faptul că simptomele psihozei, ale sindromului Tourette, ale epilepsiilor și ale bolilor Parkinson și Alzheimer ar putea fi ameliorate prin administrarea tratamentelor cu canabis.

De asemenea, și cei care suferă de artrită, astm, glaucom sau boala Crohn vor putea beneficia de rețete pentru aceste medicamente.

În textul propunerii legislative se mai menționează și faptul că acest gen de tratament poate contribui la reducerea riscului de diabet și obezitate și la atenuarea durerilor menstruale, ceea ce poate însemna că și persoanele care sunt în pericol de a face diabet sau persoanele care suferă de dureri menstruale vor putea beneficia de aceste medicamente.

Atenție! Proiectul de lege nu se aplică încă. Pentru a intra în vigoare, el trebuie adoptat de Parlament, promulgat de președintele țării și publicat în Monitorul Oficial.

CREDIT FOTO:Image by Rex Medlen from Pixabay 

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră