Într-o analiză publicată de reputata publicație britanică The Economist, este adusă în prim-plan o scenariu geopolitic tot mai discutat la Chișinău și București: posibila unire a Republicii Moldova cu România. În condițiile în care parcursul de aderare directă la Uniunea Europeană s-ar putea lovi de opoziția sau vetoul unor state membre, liderii de peste Prut încep să ia în calcul această opțiune strategică drept o cale alternativă, similară modelului est-german, pentru a aduce cetățenii moldoveni în interiorul blocului comunitar și sub umbrela de securitate NATO.
Ar putea Moldova să dispară? S-a mai întâmplat: în 1918, la scurt timp după separarea de Imperiul Rus aflat în prăbușire, parlamentul Moldovei a votat unirea cu România vecină. Astăzi, țara își propune să adere la Uniunea Europeană până în 2030. Însă, recent, liderii săi au sugerat că, dacă UE va bloca acest proces, Moldova s-ar putea uni cu România, care este deja stat membru.
Maia Sandu, președinta Moldovei, a declarat că ar vota „da” într-un referendum privind unirea cu România. Eugen Osmochescu, viceprim-ministru, a numit această opțiune „Planul B”. Nicușor Dan, președintele României, este unionist, la fel ca alți câțiva politicieni români. Majoritatea moldovenilor vorbesc limba română, iar cea mai mare parte a teritoriului țării a aparținut României între 1918 și 1940.
Există o posibilitate realistă ca Moldova să îndeplinească cerințele de aderare la UE până în 2029. Însă există și o posibilitate la fel de realistă ca euroscepticii francezi să o blocheze oricum. Constituția Franței impune un referendum sau aprobarea a trei cincimi din ambele camere ale parlamentului pentru a permite intrarea unor noi țări în UE. Este puțin probabil ca Moldova să obțină oricare dintre aceste două variante. În plus, până în 2029, Marine Le Pen, o naționalistă de extremă dreapta care se opune extinderii, ar putea fi președintă. Acest lucru sporește atractivitatea „opțiunii est-germane”: intrarea în UE prin fuziunea cu un vecin.
În România, sondajele arată un sprijin pentru unire de aproximativ 70%, iar în Moldova de circa 40%. Susținerea în Moldova s-a dublat în ultimul deceniu, spune Iulian Groza, directorul Institutului pentru Politici și Reforme Europene, un think-tank local. Țara are o populație de aproximativ 2,9 milioane de locuitori; se estimează că 850.000 (inclusiv cei care trăiesc în străinătate) dețin cetățenie română. Acest lucru este mai degrabă pragmatic decât ideologic, deoarece le permite să lucreze în UE. Însă pragmatismul i-ar putea convinge să renunțe la independență în favoarea apartenenței la UE și NATO în cadrul României. Între timp, mulți dintre ei votează în alegerile din România și au contribuit la alegerea domnului Dan.
Unirea nu se află pe agenda pe termen scurt, spune Rufin Zamfir, un expert român în comunicare. Declarațiile liderilor moldoveni „ar trebui interpretate ca un mesaj indirect transmis partenerilor europeni”. Dacă perspectiva aderării este amânată sau diluată, spune el, „credibilitatea Planului B crește... [și] devine o variabilă politică pe care Bruxelles-ul nu o poate ignora.”
Unirea nu ar fi simplă. România nu este suficient de bogată pentru a subvenționa unificarea așa cum a făcut Germania de Vest. Moldova este săracă și nu deține controlul asupra Transnistriei, o regiune separatistă pro-rusă. Un acord din 1994 cu găgăuzii, o minoritate pro-rusă, le oferă acestora opțiunea independenței dacă Moldova se va uni vreodată cu România.
Cu toate acestea, este posibil ca aceste probleme să nu fie de nerezolvat. În situația dificilă în care se află în prezent, Rusia poate oferi puțin sprijin Transnistriei sau Găgăuziei. Deja, datorită acordului comercial al Moldovei cu UE, 70% din exporturile Transnistriei merg către Europa. Populația de 100.000 de locuitori a Găgăuziei este împrăștiată în patru enclave separate. Independența într-o zonă înconjurată de granițele UE nu ar fi o opțiune atractivă.
Moldova nu este singurul candidat la dispariție. Majorități extinse din Albania și Kosovo (țară cu populație majoritar etnic-albaneză) favorizează unirea celor două state. Albin Kurti, premierul interimar din Kosovo, susține fuziunea, dar Edi Rama, premierul Albaniei, nu o susține; el consideră că problema se va rezolva atunci când ambele țări vor adera la UE. Cei doi lideri se detestă reciproc și au provocat dispute care au început să dezbine populațiile lor. Este puțin probabil, dar nu imposibil, ca în termen de zece ani, pentru a obține aderarea la UE, Moldova să cedeze locul unei Românii Mari. O Albanie Mare este însă mai greu de imaginat.
