Uniunea Europeană, în forma sa actuală, nu va supraviețui războiului din Ucraina, spune, eurodeputatul Michael von der Schulenburg, într-o analiză publicata în Philosophia-perennis. Diplomatul și politicianul german lansează o prognoză sumbră: lipsită de o strategie politică clară de ieșire din război, fără o politică externă unitară și cu o economie slăbită, ce înregistrează o creștere de doar 1%, Europa se află sub presiunea uriașă de a finanța simultan reînarmarea, reconstrucția energetică și ajutoarele pentru Ucraina. Totodată deciziile strategice majore depind de Washington, ale cărui interese se pot schimba oricând. În acest context, proiectul european își abandonează treptat ideea fondatoare de „Uniune a Păcii” și se transformă într-o uniune a înarmării, prinsă într-un razboi fără nicio strategie clară de ieșire.
Fostul diplomat ONU și actualul eurodeputat Michael von der Schulenburg îi pune Uniunii Europene un diagnostic sumbru: în actuala sa formă, nu va supraviețui războiului din Ucraina. În spatele acestei prognoze se află o întrebare fundamentală: S-a blocat UE într-un război al cărui sfârșit nu îl poate nici determina, nici influența decisiv pe cale diplomatică?
„UE, în forma sa actuală, nu va supraviețui războiului din Ucraina.” Prin această afirmație, Michael von der Schulenburg a exprimat ceva ce depășește cu mult critica adusă unor decizii punctuale ale conducerii de la Bruxelles. Schulenburg a lucrat timp de decenii pentru Națiunile Unite în zone de criză internațională, iar astăzi este deputat independent în cadrul delegației BSW din Parlamentul European. Diagnosticul său vizează un deficit strategic fundamental: Uniunea Europeană se reînarmează, alocă resurse financiare tot mai mari și își intensifică confruntarea cu Rusia, dar nu dispune de o strategie proprie clară privind modul în care acest război poate fi încheiat și cum ar trebui creată ulterior o ordine de pace europeană.
Miliarde și arme – dar nicio strategie de ieșire
Pentru anii 2026 și 2027 a fost lansat un credit pentru Ucraina de până la 90 de miliarde de euro. Din această sumă, 60 de miliarde de euro sunt destinate apărării, iar 30 de miliarde ajutorului bugetar. Conform datelor Comisiei Europene, sprijinul acordat de UE și de statele membre pentru Ucraina din 2022 până la mijlocul lunii septembrie 2026 s-a ridicat la un total de 224,5 miliarde de euro. Sumele sunt uriașe. Însă banii nu înlocuiesc diplomația, iar producția de armament nu înlocuiește o strategie politică.
Tocmai aici intervine critica lui Schulenburg. O comunitate politică poate mobiliza miliarde și, cu toate acestea, poate rămâne slabă din punct de vedere strategic. Fostul diplomat ONU invocă experiența sa din conflictele internaționale. Chiar și în războaiele cele mai înverșunate s-au păstrat canale de dialog cu adversarul. „În fiecare război au existat întotdeauna discuții cu inamicul”, spune Schulenburg privind în urmă la activitatea sa în cadrul Națiunilor Unite. Europa, în schimb, se adâncește tot mai mult în confruntare fără a fi devenit un actor diplomatic decisiv: Ce se va întâmpla dacă, într-o zi, războiul se va încheia în condiții care nu au fost negociate la Bruxelles?
Iluzia marii puteri europene
Și mai profundă este critica lui Schulenburg la adresa auto-perceperii geopolitice a Uniunii Europene. „În lumea multipolară, UE nu va fi cel de-al treilea pilon alături de SUA și China, așa cum spera mereu. Nu este o mare putere”, explică el. Prin aceasta, el punctează contradicția politicii europene actuale. UE folosește tot mai mult limbajul puterii geopolitice, dar nu posedă nici coeziunea politică a unui stat, nici o politică externă cu adevărat comună sau o cultură strategică unitară. Interesele Poloniei și ale Ungariei, ale Franței și ale Germaniei, ale Italiei și ale statelor baltice nu sunt identice.
Războiul din Ucraina scoate la iveală aceste diferențe. Chiar și în cazul pachetului de 90 de miliarde de euro a fost nevoie de reglementări speciale pentru Ungaria, Slovacia și Cehia. De aceea, războiul nu mai este de mult doar o provocare externă pentru UE, ci se transformă într-un test de rezistență pentru structura sa internă.
O Europă slăbită din punct de vedere economic
Acest test de rezistență intervine pe fondul unei Uniuni slăbite economic. Conform previziunilor din primăvară ale Comisiei Europene, economia UE ar urma să crească în 2026 cu doar 1,1%, iar zona euro cu 0,9%. În același timp, cresc exigențele asupra bugetelor de stat europene. Europa trebuie să își asigure competitivitatea, să își reorganizeze aprovizionarea cu energie, să se reînarmeze masiv, să finanțeze Ucraina și, totodată, să își mențină poziția geopolitică în raport cu SUA, Rusia și China. Cât timp pot fi finanțate și impuse politic toate aceste obiective în paralel rămâne una dintre marile întrebări fără răspuns ale politicii europene.
În plus, devine tot mai clar că Washingtonul și Europa nu urmăresc câtuși de puțin, în mod automat, aceleași interese. Statele Unite își pot schimba politica față de Ucraina dacă o administrație americană consideră acest lucru oportun. În schimb, consecințele geografice, economice și de securitate ale conflictului rămân, în primul rând, europene. Astfel, Europa suportă urmările pe termen lung ale unui război ale cărui parametri strategici decisivi le controlează doar într-o măsură limitată.
Din uniune a păcii în uniune a înarmării
Deosebit de profundă este schimbarea propriei identități europene. Unificarea europeană și-a extras o mare parte din legitimitate din promisiunea de a crea o ordine de pace după două războaie mondiale. Astăzi, limbajul politic este dominat de alți termeni: reînarmare, descurajare, producție de muniție, capacitate de apărare și pregătire de război. Problema nu este că statele își asigură propria apărare; problema apare acolo unde forța militară înlocuiește strategia politică. Armele pot securiza pozițiile de negociere, dar nu pot proiecta o ordine de pace. Tocmai spre acest lucru se îndreaptă avertismentul lui Schulenburg.
Ce mai rămâne din Uniunea Europeană dacă războiul se va încheia într-o zi, lăsând în urmă o comunitate de state puternic îndatorată, ai cărei membri se îndepărtează tot mai mult în privința politicii față de Rusia, a cheltuielilor de apărare, a finanțării Ucrainei și a relației cu Statele Unite? Schulenburg formulează mai precis decât lasă să se înțeleagă titlul incitant: UE nu va supraviețui războiului „în actuala sa formă”. Această completare este esențială.
Ce rămâne după război?
Europa va supraviețui războiului din Ucraina. Rămâne însă deschisă întrebarea ce ordine politică va exista după aceea: o Uniune mai centralizată și mai integrată din punct de vedere militar, o Europă cu mai multe viteze sau o revenire la o comunitate de state suverane care cooperează acolo unde există într-adevăr interese comune. În orice caz, războiul scoate la iveală un defect de construcție al UE pe care noii pași de integrare au reușit mult timp să îl mascheze: o politică externă comună presupune o înțelegere comună a propriilor interese. Centralizarea instituțională nu poate înlocui unitatea politică.
Bruxelles-ul poate decide sancțiuni, poate acorda credite de miliarde și poate organiza livrări de arme. Mai dificil este răspunsul la întrebarea cum poate fi încheiat războiul și cum se poate crea ulterior o ordine de securitate durabilă în care Europa însăși să joace un rol decisiv. De aceea, afirmația lui Schulenburg are o enormă încărcătură politică. O Uniune Europeană care mobilizează miliarde pentru un război al cărui deznodământ diplomatic îl poate influența doar într-o măsură limitată ajunge, la un moment dat, la limitele propriilor ambiții geopolitice. Războiul din Ucraina ar putea astfel nu doar să decidă viitoarea ordine de securitate a Europei, ci să devină și un catalizator pentru transformarea Uniunii Europene însăși. Prognoza lui Schulenburg este: UE, așa cum o cunoaștem, nu va supraviețui acestui război. În acest sens, războiul are și o parte bună.
Michael von der Schulenburg (născut în 1948) este un diplomat și politician german. A lucrat mai bine de trei decenii pentru Națiunile Unite și alte organizații internaționale, în special în regiuni de criză și conflict. Printre zonele sale de activitate s-au numărat Afganistan, Iran, Irak, Sierra Leone, Somalia și Haiti. Din 2009 până în 2012 a fost reprezentant executiv al Secretarului General al ONU și șef al misiunii de pace ONU în Sierra Leone (UNIPSIL). Din 2024 este membru al Parlamentului European; a fost ales pe lista Alianței Sahra Wagenknecht (BSW), iar în prezent este independent.
