Camera Deputaților dezbate proiectul prin care ar urma să se suepende plățile la credite și executarea silită până la sfârșitul anului

03 Apr 2020 | scris de A.A.
Camera Deputaților dezbate proiectul prin care ar urma să se suepende plățile la credite și executarea silită până la sfârșitul anului

Inițiativa a fost depusă de PSD si suținută și de UDMR, PRO România PMP și ALDE. De asemenea Guvernul Orban a emis o ordonanță de urgență în care a reglementat suspendarea plăților cître bănci atât pentru persoanele fizicie cît și pentru cele juridice.

PSD susține însă că inițiativa lor legislativă prevede amânarea plătirii ratelor pînă la 31 decembrie iar decalarea calendarului de rambursare va fi reluat în aceiași termeni ca în prezent fără costuri suplimentare.

Proiectul de lege prevede ca, la cererea debitorului, obligaţia de plată a ratelor scadente, dobânzilor şi comisioanelor aferente împrumuturilor acordate debitorilor de către creditori, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, intră sub incidenţa moratoriului şi se suspendă, până la 31.12.2020, prin prelungirea corespunzătoare a maturităţii creditului, fără costuri suplimentare.

De asemenea orice proceduri de executare silită, inclusiv urmărirea silită a bunurilor mobile, urmărirea silită imobiliară sau popririle de orice fel, începute până la data intrării în vigoare a prezentei legi, intră sub incidența moratoriului și se suspendă până la 31 decembrie 2020.

Principalele argumente pro și contra vin din partea reprezentanților PSD și PNL, conform hotnews.ro

Alfred Simonis PSD: "Acea ordonanță dată de Guvern a fost o bătaie de joc totală ar fi fos bine dacă ar fi dus-o până la capăt dar și-au dovedit incompetența copiind parțial. Domnul Cîțu a considerat că e bine să facă cămătărie pe spatele românilor și să-i oblige să plătească dobândă la dobândă. Apoi după ce am atras atenția au retras ordonnța și au amțnat capitalizarea dobțnzii și modificat doar la creditele ipotecare la creditele de consum iar cetățenii vor afla că la sfîrșitul perioadei de păsuire vor avea credite mai mari. Noi propunem amânarea plătirii ratelor pînă la 31 decembrie și decalarea calendarului de rambursare să fie reluat în aceiași termeni ca în prezent fără costuri suplimentare. Pot aplica persoanele fizice dar si ong-urile și firmele private și imm-urile."

Bogdan Huțucă, PNL: "Acest proiect asigură amânarea la plată a ratelor atât la cei afectaţi de criza generată de coronavirus, dar şi la categorii de persoane care nu se află în această situaţie. Acest proiect permite amânarea măsurilor de executare atât pentru firmele afectate de criză, cât şi pentru firmele care se aflau în executare înainte de începerea crizei. Consider că toţii trebuie să fim conştienţi că amânarea plăţii ratelor la cele peste 250 de miliarde de lei credite se bazează pe banii deponenţilor, pe economisirea de peste 350 de miliarde de lei efectuată de populaţie. Este evident că, indiferent de amânările acordate, băncile trebuie să plătească zilnic costurile către deponenţi, trebuie să acorde credite persoanelor fizice şi trebuie să asigure creditarea capitalului de lucru şi a investiţiilor operatorilor economici.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră