Bilanțul deceselor în urma incendiului de la Matei Balș a ajuns la 11

03 Feb 2021 | scris de A.V.
Bilanțul deceselor în urma incendiului de la Matei Balș a ajuns la 11

Un alt pacient care fusese internat la Institutul „Matei Balş” în pavilionul afectat de incendiu a murit miercuri. Astfel bilanțul total ajunge la 11 morți.

Este vorba despre o femeie în vârstă de 84 de ani, care fusese transferată la Spitalul Elias. Pacienta a fost diagnosticată cu o formă severă SARS Cov-2 și prezenta multiple comorbidități, scrie stiripesurse.ro.

„Ministerul Sănătăţii a fost informat, în această dimineaţă, despre un deces în rândul pacienţilor care s-au aflat în Pavilionul V al Institutului Naţional de Boli Infecţioase ‘Matei Balş’ din Bucureşti în timpul incendiului din 29 ianuarie 2021. Este vorba despre o pacientă în vârstă de 84 de ani, transferată după incendiu la Spitalul Universitar de Urgenţă ‘Elias’ din Bucureşti”, se precizează într-un comunicat al Ministerului Sănătății, citat de agerpres.ro.

Ancheta medico-legală va stabili cauzele decesului, a adăugat sursa citată.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră