Bilanţul deceselor în urma cutremurului din vestul Turciei a urcat la 51

01 Noi 2020 | scris de A.V.
Bilanţul deceselor în urma cutremurului din vestul Turciei a urcat la 51

Bilanţul deceselor în urma puternicului seism care a zguduit vineri oraşul Izmir din vestul Turciei a urcat la 51, a precizat duminică vicepreşedintele turc Fuat Oktay, potrivit DPA, preluată de agerpres.ro.

Alte două persoane care şi-au pierdut viaţa în urma cutremurului în insula grecească Samos nu au fost incluse în statisticile turceşti.

Din totalul de 804 persoane rănite, circa 200 primeau încă îngrijiri medicale, potrivit agenţiei naţionale pentru situaţii de urgenţă (AFAD).

Se produc în continuare replici în urma seismului de vineri.

Mulţi dintre cei care au rămas fără locuinţe în urma seismului au petrecut noaptea sub cerul liber. Autoritatea pentru situaţii de urgenţă a pus la dispoziţia sinistraţilor circa 1.800 de corturi.

Seismul s-a produs vineri la ora locală 3:01 PM (12:01 GMT) la o adâncime de 16,5 kilometri, în largul coastei din dreptul cartierului Seferihisar din Izmir.

A fost resimţit şi în insulele greceşti din Marea Egee, precum şi în oraşele turceşti din apropiere, inclusiv cea mai mare aşezare din Turcia, Istanbul, aflat la circa 540 de kilometri înspre nord.

Eforturile salvatorilor continuă şi duminică, deşi speranţele de a mai găsi supravieţuitori s-au micşorat.

Cu o populaţie de peste 4,3 milioane, Izmir este al treilea oraş ca mărime din Turcia, după Istanbul şi Ankara.

Turcia este situată la intersecţia mai multor falii geologice. Două cutremure mortale produse în ianuarie în oraşele estice Elazig şi Malatya au dus la moartea a peste 40 de persoane. 

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Externe

Ultima oră