Veştile bune, surse de sănătate şi fericire

22 Ian 2017 | scris de Gabriela Antoniu
Veştile bune, surse de sănătate şi fericire

Comunicarea, un somn mai bun şi sprijinul emoţional reprezintă cheia pentru o stare de sănătate mai bună şi succesul la locul de muncă, arată un nou studiu, conform eurekalert.org

Prezentat anul acesta la Convenţia anuală a Societăţii pentru Personalitate şi Psihologie Socială Better sleep, studiul se adaugă altor lucrări de specialitate care arată cât de important este să împărtăşim cu partenerii lucrurile bune care ni se întâmplă, precum şi de a da şi celorlalţi veşti bune, spune psihologul social Sarah Arpin (Universitatea Gonzaga, Washington, SUA), implicată în studiu.

Arpin şi colegii săi au analizat relaţiile între foste şi actuale cupluri de militari, din punct de vedere al disponibilităţii de a împărtăşi veştile bune, al singurătăţii, intimităţii şi somnului. 

"Foarte puţine studii au cercetat relaţiile zilnice în rândul cuplurilor militare, care, în mod particular, ar putea fi vulnerabile la dificultăţile de după pensionare", a spus Arpin.

În cercetarea relaţiilor de acest tip, împărtăşirea veştilor bune se numeşte capitalizare, aceasta fiind un proces important în relaţiile apropiate. 

"Atunci când împărtăşeşti ceva bun şi destinatarul informaţiei este fericit pentru tine, acest lucru sporeşte experienţele pozitive pentru ambele părţi", spune Arpin. "Când cineva îţi strică bucuria atunci pot apărea efecte negative", a adăugat ea.

Cercetătorii au cooptat în studiu cupluri care sunt de cel puţin 6 luni împreună, 20% fiind necăsătorite. Durata timpului petrecut împreună de cupluri a variat, media unei relaţii fiind de 12 ani. 

Studiul face parte dintr-un proiect mai amplu care vizează încurajarea menţinerii veteranilor în câmpul muncii şi are ca scop îmbunătăţirea culturii de la locul de muncă şi bunăstarea angajaţilor.

  

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Stiinta

Ultima oră