Neurobiologul român Sergiu Paşca face cercetări pentru generarea unui cortex cerebral uman în laborator

14 Apr 2016 | scris de Cristi Ionescu
Neurobiologul român Sergiu Paşca face cercetări pentru generarea unui cortex cerebral uman în laborator

Un neurobiolog român, Sergiu Paşca, derulează la Universitatea Stanford (SUA) cercetări pentru generarea unui cortex cerebral uman în laborator, cu scopul de a identifica procesele patologice care stau la baza unor tulburări psihice, precum autismul şi schizofrenia.

"Suntem interesaţi de dezvoltarea creierului cu aplicaţii pentru bolile asociate. Cercetările din laboratorul pe care îl conduc la Universitatea Stanford investighează generarea şi dezvoltarea cortexului cerebral uman cu scopul de a identifica procesele patologice care stau la baza unor tulburări psihice, precum autismul şi schizofrenia. Am folosit celule stem induse pentru a descrie caracteristicile neuronilor de la pacienţi cu autism. De asemenea, am dezvoltat un model experimental care permite pentru prima dată studierea formării cortexului cerebral uman în condiţii de cultură. Ce ne lipseşte în prezent sunt informaţiile despre celule şi circuitele care stau în spatele bolilor psihiatrice. Metodele pe care le-am folosit pentru a studia bolile creierului sunt primitive, nu avem acces direct la creier. Ne lipseşte posibilitatea de a atinge celulele respective, de a studia exact cum neuronii interacţionează în contextul patologiei”, a spus Paşca.

Pentru cercetările sale în domeniul neurobiologiei, Paşca a primit mai multe premii internaţionale de prestigiu. (sursa)

Alte stiri din Stiinta

Ultima oră