Portretul-robot al lui Isus: scund, îndesat, cu părul scurt

14 Dec 2015 | scris de Magda Marincovici
Portretul-robot al lui Isus: scund, îndesat, cu părul scurt

Este probabil una dintre fiinţele umane cele mai reprezentate de-a lungul timpului, pe întreaga planetă. Isus, profetul creştinilor, este prezent în toate bisericile, în numeroase filme sau benzi desenate. Cu părul lung, uşor neglijent, cu pielea albă, cu trupul subţire...Aceasta este imaginea lui Isus cu care ne-am obişnuit.

Totuşi, potrivit cercetătorilor britanici şi arheologilor israelieni, acest Isus european ar fi departe de realitate. Mesia ar fi fost mai curând cu pielea de culoare închisă, mai mic şi ma îndesat la trup. Pentru a realiza acest portret-robot, cercetătorii au studiat craniul unui semit care a trăit în Galileea primului secol după Cristos şi au folosit tehnici de antropologie medico-legală.

După ce au obţinut o formă generală, specialiştii au determinat culoarea pielii, studiind picturile semiţilor ce au trăit în epoca respectivă. În timp ce iconografia îl reprezintă pe Isus subţire la trup, în realitate, el ar fi fost îndesat. Ştim că Isus era fiul lui Iosif, de meserie tâmplar. Ceea ce nu ştim , cel puţin în opinia specialiştilor britanici şi israelieni, este că Isus ar fi fost mai musculos, că avea 1,55 m înălţime şi 49 de kilograme.

În privinţa tunsorii, cercetătorii au respins ipoteza potrivit căreia Isus ar fi avut plete, bazându-se pe informaţii din Biblie. Apostolul Paul, menţionează în Prima epistolă către corintieni (XI) că „natura însăşi ne învaţă că este o ruşine pentru bărbat să poarte părul lung, în timp ce pentru femei acest lucru este o mândrie”.

În concluzie, autorii susţin că acest portret-robot nu coincide cu exactitate cu faţa profetului creştinilor, dar că această reprezentare este fără îndoială mai apropiată de realitate.

Isus portret robot

Alte stiri din Stiinta

Ultima oră