În spatele confruntărilor zilnice de pe front și al negocierilor diplomatice la nivel înalt, o întrebare tot mai presantă începe să frământe elitele economice și politice de la Kiev: Va mai trimite Occidentul bani Ucrainei dacă se termină războiul? O serie de declarații recente făcute de figuri influente, de la oligarhi aflați în spatele gratiilor până la voci sonore din mediul militar, au adus la suprafață o teamă profundă și rareori articulată public: aceea că sprijinul financiar masiv oferit de partenerii occidentali s-ar putea opri odată cu tăcerea armelor. În timp ce discursul oficial de la Kiev condiționează integrarea europeană de ajutoare financiare uriașe pentru reconstrucție, realitatea geopolitică și economică din Uniunea Europeană și Statele Unite sugerează un parcurs mult mai complex și incert. Pe măsură ce sprijinul extern devine tot mai condiționat, iar Europa însăși se confruntă cu propriile provocări economice interne, Ucraina se găsește în fața unei dileme strategice majore: reprezintă continuarea războiului singura garanție pentru atenția și resursele Vestului, sau este nevoie de o reevaluare radicală a viitorului economic și al suveranității țării?, scrie o analiza publicata de Strana Ucraina
Un ecou considerabil a fost provocat de comentariul făcut din sala de judecată de omul de afaceri Ihor Kolomoiski, aflat în arest preventiv, cu privire la perspectivele negocierilor și ale unui armistițiu.
Comentariul s-a redus la faptul că încetarea focului este dezavantajoasă pentru Ucraina, deoarece țara se va confrunta cu o mulțime de amenințări, principala dintre ele fiind, în opinia oligarhului, incertitudinea legată de faptul dacă Europa va ajuta Ucraina după încheierea războiului.
„Și întrebarea principală este: va continua Europa să dea bani când va începe pacea?”, a formulat Kolomoiski.
Iar dacă nu va da, el consideră că țara se va confrunta cu probleme grandioase, iar cursul dolarului va ajunge la 150 de grivne.
De aceea, Kolomoiski propune să se lupte în continuare și să se spere în moartea președintelui Rusiei, Vladimir Putin, după care, în opinia sa, noile autorități din Federația Rusă vor fi de acord să își retragă trupele la granițele din 1991.
Este interesant că un argument similar a fost invocat recent și de soția comandantului Corpului 3 de Armată, Andri Bilețki, Tetiana Danilenko, în polemica sa cu deputatul Oleksii Honcearenko, care apelase la o încheiere cât mai rapidă a războiului.
„Cine a spus că UE și SUA vor continua să acopere deficitul bugetar al Ucrainei după ce aceasta va înceta să mai fie linia lor de contact cu Rusia?”, a scris Danilenko.
În realitate, argumentul „bani ni se dau doar atâta timp cât luptăm”, folosit din când în când de susținătorii războiului „până la victoria finală și până la moartea lui Putin”, este ucigător pentru Ucraina. Reiese că ucrainenii se află în fața unei dileme: fie un război cu termen și final necunoscute, fie o viață în mizerie.
Deși, în realitate, această dilemă este una falsă.
În primul rând, toate variantele de planuri de pace aflate în discuție, inclusiv „planul Trump” respins de autoritățile ucrainene, prevăd mecanisme de reconstrucție postbelică a țării. Șchiar și Rusia, potrivit informațiilor din presă, este pregătită ca, în cadrul unei reglementări de pace, să ofere posibilitatea utilizării activelor înghețate din Europa în acest scop. O altă chestiune este că și Kievul, pentru a obține resurse și a ajunge la acorduri, va trebui probabil să facă anumite concesii. Însă aceasta este deja o problemă de negociere.
În al doilea rând, chiar dacă am admite că nu vor exista programe speciale de reconstrucție nici din partea Europei, nici din partea altcuiva după încheierea războiului, acest lucru nu înseamnă că Ucraina nu va avea bani. Țara dispune de zăcăminte mari de resurse minerale, condiții excelente pentru agricultură și o poziție geografică avantajoasă. Dacă se vor debloca porturile, vor începe comerțul și investițiile. Nu vor investi europenii — vor investi americanii. Nu vor investi americanii — vor investi chinezii sau altcineva. În lume există mulți bani liberi.
În ceea ce privește mijloacele pentru finanțarea armatei, dacă Occidentul va decide că menținerea Forțelor Armate ale Ucrainei nu mai este importantă pentru el, Kievul se va confrunta cu o realitate geopolitică complet nouă, în care va trebui să ia decizii strategice privind schimbarea cursului țării. Sau să încerce să negocieze garanții de securitate încă din etapa de încetare a focului — garanții prevăzute, de altfel, în același „plan Trump” criticat de Kiev, care prevede o reglementare complexă a relațiilor dintre Ucraina, Rusia și Europa.
Cu toate acestea, întrebarea pusă de Kolomoiski („ne va mai da Europa bani după război?”) își are locul. Șeste într-adevăr foarte importantă. Dar nu atât în contextul „să luptăm sau să încheiem pacea” (însăși formularea că ucrainenii trebuie să lupte pentru că altfel nu li se vor da bani sună aberant), cât în contextul relațiilor Ucrainei cu Uniunea Europeană.
Kievul se află acum în etapa negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, cadru în care UE și posibilii săi membri individuali înaintează diverse cerințe Kievului. Șeste deja clar că procesul nu va fi unul simplu. Sunt prognozate, de exemplu, probleme în agricultura ucraineană, de a cărei concurență se tem fermierii europeni. În plus, cercurile de granturi apropiate de UE promovează adoptarea așa-numitului pachet de legi Kacka-Kos, prin care organele constituționale ale puterii din Ucraina sunt practic lipsite de controlul asupra sistemului de drept din țară prin intermediul concursurilor de personal cu drept de vot decisiv acordat „experților internaționali” desemnați de țările donatoare (adică de europeni).
La întrebarea de ce ar trebui Ucraina să facă toți acești pași, de ce să renunțe la o parte din suveranitate sau să fie de acord cu restricțiile din sectorul agrar, răspunsul este, de regulă, unul singur: „Pentru asta vom ajunge în Uniunea Europeană, care ne va da mulți bani și, în general, acolo este un fel de rai”.
Ucraina nu este nici pe departe prima țară pe acest drum. Multe alte state au făcut și fac concesii de dragul integrării în UE, pornind de la logica că toate acestea se vor amortiza ulterior, după aderare, datorită infuziilor uriașe de capital.
Drept exemplu sunt date țările din Europa de Est, care, după aderarea la UE, au primit într-adevăr investiții și sprijin masiv.
Totuși, sunt omise două aspecte fundamentale:
-
Țările s-au integrat în UE în mod diferit. Există exemplu Poloniei, care, prin negocieri dure cu eurocrații, a obținut condiții bune pentru sectorul său agrar și pentru industrie, reușind să le conserve și primind astfel un impuls puternic de dezvoltare după aderare. Și există exemplul Letoniei sau al Bulgariei, care au cedat la aproape tot ce le-a cerut Bruxelles-ul și și-au pierdut practic economia. Prin urmare, te poți integra și cu concesii minime, susținându-ți ferm poziția.
-
Ce este și mai important: Uniunea Europeană se află acum într-o stare complet diferită față de anii 2000, când se extindea activ. Atunci își putea permite să investească bani mari în noile state membre, având resurse uriașe. Acum însă, situația este fundamental altfel. UE intră într-o criză economică și politică sistemică gravă, iar problemele se acumulează. Cum pot fi rezolvate — nu este foarte clar. Dar este deja evidențiat faptul că banii nu mai ajung pentru toată lumea în volumul de altădată.
Un exemplu grăitor în acest sens este conflictul acut din interiorul UE legat de noul buget pe termen lung, când o serie de țări în frunte cu Germania au cerut ajustarea cheltuielilor și reducerea subvențiilor pentru țările mai sărace.
De aceea, se ridică o mare întrebare: vor primi viitorii membri ai UE aceleași infuzii financiare pe care le-au primit noii veniți în anii 2000? Sau li se vor impune (mai ales celor aflați în stadii incipiente ale negocierilor, cum este Ucraina) condiții extrem de dure, iar în locul investițiilor uriașe așteptate se va aplica o politică de drenare a resurselor și de curățare a pieței pentru desfacerea propriilor bunuri și servicii, precum și de redistribuire a controlului asupra activelor cheie în favoarea companiilor europene? Adică, exact după clasicul practicilor coloniale de la începutul secolului trecut.
Cu alte cuvinte, chiar dacă Ucraina va îndeplini toate cerințele și va adera la Uniunea Europeană, nu este garantat că va primi bani mari pentru asta, deoarece UE, în starea sa actuală, pur și simplu nu va putea — și nici nu va dori — să îi ofere.
Revenind la întrebarea privind legătura dintre război și fondurile de la UE, despre care vorbea Kolomoiski:
Cel mai periculos lucru pentru Ucraina este că, în cazul adâncirii crizei europene, banii pentru Kiev s-ar putea termina chiar în timpul războiului, dacă acesta se prelungește. Iar acesta va fi un scenariu radical mai rău decât dacă banii ar înceta să mai vină după încetarea focului.
În comparație cu consecințele unui astfel de scenariu, un curs de 150 de grivne va părea o problemă minoră. La fel ca și în comparație cu alte riscuri ale unui război de lungă durată, care poate duce la epuizarea completă a Ucrainei, până la amenințarea pierderii statalității în cele mai grave scenarii (am scris mai detaliat despre acest lucru într-un material separat).
De aceea, cea mai bună variantă ar fi încheierea cât mai rapidă a războiului, dar în condițiile unei reglementări complexe de pace, care să ofere atât garanții de securitate, cât și resurse pentru reconstrucție și, în consecință, să deschidă calea atragerii de investiții pentru dezvoltare. Și asta indiferent dacă Uniunea Europeană va avea dorința și posibilitatea de a oferi bani Kievului, dacă UE va ieși din starea de declin și dacă Ucraina va fi integrată vreodată în ea.
