Performanţă: Pod din plăci de sticlă, lung de 430 de metri, la 180 de metri altitudine. Cine îşi învinge teama?

03 Oct 2015
 Performanţă: Pod din plăci de sticlă, lung de 430 de metri, la 180 de metri altitudine. Cine îşi învinge teama?
În lungime de 430 de metri, podul de sticlă este unic şi permite o vedere de excepţie. Este supranumit „podul eroilor” , din cauza senzaţiilor puternice pe care le produce. Mulţi traversează podul şi cu gândul de a-şi învinge teama.

Podul din sticlă a fost construit în parcul naţional Shiniuzhai Geopark din provincia Hunan din China. Deşi este construit astfel încât să ofere maximă siguranţă, traversarea lui presupune ceva curaj. El este situat la 180 metri înălţime şi a fost supranumit „podul eroilor”, tocmai pentru că traversarea lui cere curaj şi pentru că senzaţiile resimţite sunt ameţitoare. El a fost inaugurat la sfârşitul lunii septembrie. Iniţial, era un pod din lemn. Ulterior, lemnul a fost înlocuit treptat cu plăci transparente.

Unul din cei 11 ingineri, care au lucrat la acest proiect, spune că plăcile transparente cu o grosime de 24 mm sunt de 25 de ori mai rezistente ca sticla clasică.

Haohian Oiao, adevăratul nume al originalului pod, poate suporta greutatea a aproximativ 800 de persoane.

Şi, în curând, acest pod al oamenilor curajoşi nu va fi singurul. Deoarece un alt pod din sticlă este în curs de construcţie în marele canion de la Zhangjiajie (în sudul Pekinului). El va avea 430 de metri lungime, va fi suspendat la 300 de metri de sol şi va fi inaugurat în curând.

În Franţa

France Info Tv care oferă această informaţie mai relatează că, în Franţa, la Chamonix, este cabina din sticlă, numită « Le pas dans le vide » - Pasul în gol -, la 3.842 de metri altitudine. Ea permite temerarilor să admire panorma excepţională a masivului Mont-Blanc.

 

Alte stiri din Stiinta

Ultima oră