O echipă de cercetători britanici testează vaccinul antigripal universal

03 Oct 2017 | scris de Gabriela Antoniu
O echipă de cercetători britanici testează vaccinul antigripal universal

Un vaccin de gripa sezonieră, care ar fi primul din lume împotriva tuturor tipurilor de virus, va fi testat de cercetătorii din Oxford într-un studiu clinic de doi ani, în care sunt implicaţi peste 2000 de pacienţi, relatează sbs.com.au.

Așa-numitul vaccin universal a fost dezvoltat de Institutul Jenner al Universității Oxford și Vaccitech, o companie de biotehnologii fondată de oamenii de știință de la Jenner.

Vaccinurile antigripale actuale trebuie schimbate în fiecare an pentru a se potrivi tulpinilor de virus care circulă la acea dată și nu oferă întotdeauna protecţie, în special pacienților mai în vârstă cu sisteme imunitare slabe.

Vaccinul nou acţionează prin intermediul proteinelor aflate în nucleul virusului. Proteinele de la suprafața virusului se schimbă tot timpul, dar acelea aflate în nucleu sunt stabile.

În mod semnificativ, noul vaccin acţionează prin stimularea sistemului imunitar pentru a impulsiona celulele T să ucidă viruşii, în locul anticorpilor. Studiile anterioare au arătat că aceste celule T pot ajuta la combaterea mai multor tipuri de virus gripal.

Cercetătorii speră că noul vaccin va oferi o protecție mai bună și mai durabilă atunci când se utilizează alături de vaccinul obișnuit împotriva gripei sezoniere.

"Sperăm că testele vor dura doi sau trei ani - poate chiar patru ani - dar nu știm până când nu facem studiile", a declarat Tom Evans, Chief Executive Vaccitech, pentru Reuters.

Nou vaccin a fost deja testat pentru siguranță în studiile anterioare. Acum a trecut la etapa intermediară IIb. Este pentru prima dată când un vaccin împotriva gripei universale a ajuns dincolo de testele clinice de fază I.

 

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Stiinta

Ultima oră