O aliniere rară de planete: Jupiter, foarte aproape de Lună

04 Dec 2015 | scris de Gabriela Antoniu
O aliniere rară de planete: Jupiter, foarte aproape de Lună

Odată planetele aliniate, se putea vedea uşor Luna în descreştere, la 2,5 grade sub Jupiter, cea mai mare planetă din sistemul nostru solar. Fenomenul astronomic a putut fi văzut cu ochiul liber sau cu binoclu, dar, cei care au avut acces la un telescop, au putut avea o imaginea şi mai bună. Cu ajutorul unor instrumente speciale, ei au putut vedea Marea Pată Roşie de pe Jupiter, provocată de o furtună puternică care a avut loc în emisfera sudică a planetei şi a durat aproape 200 de ani.

Evident, cele două planete nu sunt atât de apropiate în spaţiu. Jupiter se află, de fapt, la o distanţă de 510 milioane mile faţă de Lună. Dacă ai călători într-o navetă spaţială de mare viteză, ţi-ar lua mai mult de trei ani să străbaţi distanţa dintre cele două planete.

De asemenea, cei care au avut la îndemână telescoape şi binocluri au putut vedea şi cele patru luni galilene ale lui Jupiter: Io, Europa, Ganymede şi Callisto. O asemenea apropiere între cele două corpuri cereşti este destul de rară, aşa că dacă nu v-aţi trezit cu noaptea în cap să vedeţi fenomenul, s-ar putea să nu aveţi o altă şansă curând.

Alte stiri din Stiinta

Ultima oră