Regizorul Franco Zeffirelli, descendent al familiei da Vinci

15 Apr 2016 | scris de Gabriela Antoniu
Regizorul Franco Zeffirelli, descendent al familiei da Vinci

Leonardo da Vinci nu a avut copii, iar descendenții descoperiți de cercetători sunt, de fapt, urmași pe linia fraților și surorilor sale. Rămășițele pământești ale maestrului toscan au fost pierdute în războaiele religioase succesive de la moartea sa în 1519, lipsind mostrele de ADN valoroase pentru cercetătorii care au încercat să identifice cinci secole mai târziu pe membri familiei sale.

Cu toate acestea, cercetătorii au reconstituit un arbore genealogic din documentele găsite în biserici și în registrele funciare, inclusiv cu privire la femeile din familie, aspect care fusese omis în cercetările anterioare.

Anunțul privind descendenții vii ai familiei maestrului renascentist a declanșat emoție la Vinci, orașul toscan de unde este originar marele renascentist, unde mulți oameni au aflat că au legătură cu artistul.

"Mama mea, Dina, a avut, prin urmare, dreptate. Ea ne vorbea despre documente și litere scrise pe candelabre care puteau fi citite numai în oglindă", cu referire la faptul că Da Vinci a scris, uneori, de la dreapta la stânga fiind nevoie de o oglindă pentru a descifra unele dintre scrierile sale, a declarat pentru ziarul 'La Stampa' Giovanni Calosi, unul dintre descendenți.

"Nu am acordat niciodată importanță acestor documente care au fost pierdute și vândute. Dar, ceea ce am considerat mult timp drept o legendă transmisă din generație în generație s-a dovedit a fi, în cele din urmă, adevărat", a adăugat Calosi, fost anticar care a colaborat la acest studiu timp de nouă ani, notează agenția France Presse, conform agerpres.ro.

Alte stiri din Stiinta

Ultima oră