Nu daţi vina pe vreme când vă doare spatele - studiu

10 Ian 2017 | scris de Gabriela Antoniu
Nu daţi vina pe vreme când vă doare spatele - studiu

Studiul a fost realizat pe aproape 1000 de persoane cu dureri uşoare de spate şi 350 cu gonartroză. Datele meteo pe durata studiului au fost furnizate de Oficiul Australian de Meteorologie. Cercetătorii au comparat starea vremii între momentul când pacienţii simţeau durerea prima dată şi cu o lună, respectiv o săptămână înainte de debutul durerii.

Ei au descoperit că nu există nicio legătură între durerea de spate şi temperatură, umiditate, presiune atmosferică, direcţia vântului sau precipitaţii. Cu toate acestea, temperaturile mai ridicate cresc şansele apariţiei unei dureri uşoare de spate. Cercetătorii spun însă că această creştere nu este importantă din punct de vedere clinic.

Concluziile cercetătorilor vin să întărească un studiu anterior despre durerea de spate şi vreme realizat de Institutul George din Sidney, care a stârnit un val de critici pe reţelele de socializare. Conform profesorului Chris Maher, de la acest institut, credinţa că durerea şi vremea rea sunt legate datează din perioada romană. "Studiile noastre arată că această credinţă s-ar putea baza pe faptul că oamenii rememorează evenimente care le confirmă opiniile preexistente. Oamenii sunt foarte suspicioşi, deci este atât de uşor să simtă dureri când e frig şi plouă, dar să le ignore când vremea e însorită", spune el.

Profesorul Maher şi echipa sa au realizat şi un al doilea studiu după ce unele persoane insistau că vremea rea le accentuează simptomele. Ei au folosit date de la noi pacienţi, care aveau şi dureri uşoare de spate, şi osteoartrită.

Şi rezultatele au fost aproape aceleaşi, demonstrând că nu există absolut nici o legătură între durere şi starea vremii. Durerile de spate afectează o treime din populaţia lumii, în timp ce aproape 10%  bărbaţi şi 18% femei, cu vârsta de peste 60 de ani, suferă de osteoartrită.

Studiile au fost realizate în întreaga Australie, unde media temperaturilor zilnice a fost între 5,4C şi 32,8C.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Stiinta

Ultima oră