VIDEO. Două camere secrete, descoperite în Marea Piramidă

18 Oct 2016 | scris de Gabriela Antoniu
VIDEO. Două camere secrete, descoperite în Marea Piramidă

Prin proiectul Scan Pyramids, în care sunt implicate mai multe universităţi, companii şi institute ştiinţifice, au fost folosite muografia, termografia şi stimularea 3D pentru afla mai multe informaţii despre Marea Piramidă.

Cercetătorul Mehdi Tayoubi a explicat pentru Discovery News, la începutul acestui an, ce presupune muografia: "Exact cum razele X pătrund în corpul uman evidenţiind scheletul, particule numite muon, mai grele de 200 de ori decât electronii pot trece foarte uşor prin orice structură, chiar şi prin pietre mari şi groase cum sunt munţii."

Prin muografie, cercetătorii spun că au descoperit o cavitate necunoscută până acum în marginea nord-estică a piramidei, şi un alt spaţiu vid, despre care nu se ştia, în spatele unui coridor descendent.

“Acum putem confirma existenţa unui spaţiu vid ascuns în spatele feţei nordice şi care formează cel puţin un culoar care duce în interiorul Marii Piramide”, afirmă echipa de cercetători într-un comunicat de presă. 

“Se fac încă cercetări despre forma, mărimea şi poziţia exactă ale acestui spaţiu vid. Ele ar putea fi determinate cu ajutorul unui dispozitiv instalat în culoarul descendent, datele urmând să fie strânse până la sfârşitul acestei luni”, mai arată sursa citată.

Echipa mai strânge încă date de la un dispozitiv similar instalat în Camera Reginei din Marea Piramidă. “Aşteptăm rezultatele în primele trei luni ale anului viitor,” spun cercetătorii.Oamenii de ştiinţă, care supervizează proiectul, au recomandat extinderea proiectului cu un an pentru a strânge mai multe informaţii.

În schimb, o echipă de oameni de ştiinţă, numită de ministrul egiptean al Antichităţilor pentru a superviza proiectul Scan Pyramids, nu este convinsă că au fost descoperite cavităţi sau spaţii vide în interiorul Marii Piramide, conform livescience.com. Echipa, condusă de fostul ministru Zahi Hawass, include egiptologi cu zeci de ani de experienţă. Mark Lehner, care a condus lucrările de la Giza timp de 30 de ani, este unul dintre membrii echipei.

Echipa a dat publicităţii propriul comunicat de presă prin intermediul Ministerului egiptean al Antichităţilor, susţinând că mai sunt încă multe de făcut. Cercetătorii au recomandat extinderea proiectului cu încă un an pentru a putea fi strânse mai multe informaţii. În comunicatul de presă, ei folosesc termenul de "anomalie" şi nu denumesc cele două descoperi "spaţii vide" sau "cavităţi". 

Hawass a declarat pentru Live Science că rezultatele obţinute de echipa Scan Pyramid ar putea fi efectul folosirii unor pietre de diferite dimensiuni la construirea Marii Piramide şi să nu indice existenţa unor spaţii vide.

 

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Stiinta

Ultima oră