Ȋn sfîrşit, americanii au făcut primul transplant de uter! I-au ajuns din urmă pe turci!

28 Feb 2016 | scris de Luiza Moldovan
Ȋn sfîrşit, americanii au făcut primul transplant de uter! I-au ajuns din urmă pe turci!
O clinică din Cleveland, SUA, a anunţat că a efectuat primul transplant de uter. Operaţia a durat nouă ore şI a constat în transplantarea uterului de la o pacientă declarată decedată la o pacientă de 26 de ani.
 
Transplantul a fost primul de acest fel la o pacientă cu infertilitate dată de fibroame, malformaţii genetice sau subdezvoltare a uterului.  
 
Tommaso Falcone, obstetricianul-ginecolog care a condus operaţia a spus, încă din toamna anului trecut, că femeile cu acest tip de probleme au nevoie de o opţiune. 
 
“Deşi adopţia şi mama-surogat propun o alternativă la a avea un copil, totuşi, ambele presupun anumite piedici de ordin logistic, legal sau cultural”, a spus Falcone. 
 
Anterior, operaţii de transplant de uter au avut loc în Turcia şi Suedia. 
 
Ȋn Suedia, de pildă, patru copii s-au născut din utere transplantate cu succes. 
 
Dar operaţia care a avut loc săptămîna aceasta în Cleveland a fost prima de acest fel în SUA. 
 
Transplanturile de uter vin cu multe dificultăţi şi presupun riscuri medicale.
 
Ȋn plus, uterele transplantate promit o sarcină maximum două. 
 
Mai întîi, femeii trebuie să i se recolteze ovulele şi să-i fie congelate. 
 
Apoi, ca în toate transplanturile, pacientul trebuie să urmeze o perioadă de medicaţie care să susţină sistemul imunitar, pentru ca noul organ să nu fie rejectat de către organism.  
 
Ȋn plus, pacienta cu noul uter va fi supusă unor biopsii lunare şi să aştepte cel puţin un an pînă să încerce să obţină o sarcină, permiţîndu-i, astfel, corpului ei, să se vindece şi să se adapteze. 
 
Fertilizarea trebuie făcută in vitro. Copilul va veni pe lume prin cezariană. 
 
După naşterea celui de-al doilea copil, uterul va trebui să fie îndepărtat, pentru ca medicaţia anti-rejecţie să fie oprită. 
 
Clinicii din Cleveland care a efectuat primul transplant de acet tip din SUA i se va permite să efectueze doar 10 de astfel de operaţii ca parte dintr-un program-studiu destinat să instrumenteze eficienţa şi siguranţa unei astfel de operaţii. 
 
50 000 de femei sînt investigate ca potenţiale primitoare de noi utere. 
 
 

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră