Vincent Lambert: Familia lui, convocată la spital, pentru a i a se prezenta procedura de oprire a tratamentului

15 Iul 2015
 Vincent Lambert: Familia lui, convocată la spital, pentru a i a se prezenta procedura de oprire a tratamentului
Familia lui Vincent Lambert, tetraplegic în stare vegetativă după un accident de motocicletă, este aşteptată azi, la CHU din Reims. Echipa medicală este pregătită să-i anunţe pe apropiaţii pacientului despre oprirea conectării la aparate a acestuia.

Părinţii lui Vincent, care se opun cu încrâncerare acestei decizii, ameninţă cu darea în judecată. Acest episod ar putea fi epilogul acestei tragedii. În urmă cu o lună după decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului de întrerupere a asistenţei medicale, familia lui Vincent Lamber era azi aşteptată la spital pentru a li se aduce la cunoştinţă procedura de oprire a tratamentului. Accidentul de motocicletă a avut loc în 2008. De atunci, Vincent Lambert este un pacient tetraplegic în stare vegetativă.

Între timp, familia lui Vincent s-a împărţit între cei care susţin întreruperea tratamentului şi cei care se opun acestei măsuri. Membrii familiei nu vor fi primiţi toţi odată în spitalul de la Reims. Nepotul lui Vincent, Francois Lambert, şi mama lui aveau întâlnire cu medicii la ora 11:00. Pierre şi Vivian, părinţii pacientului, şi cei şapte fraţi şi surori sosesc la orele 14:00. Soţia lui Vincent Lambert, Rachel, va fi ultima la această întâlnire cu medicii. Cu ocazia întâlnirii cu membrii de familie, medicii de la Spitalul CHU din Reims încearcă să obţină încuviinţarea de la fiecare pentru această nouă procedură, ţinând seama de deciziile Consilului de Stat şi ale Curţii Europene, a precizat echipa medicală.

Părinţii lui Vincent Lambert ar putea relansa maratonul judiciar, care a debutat în primăvara lui 2013. În aprilie 2013, medicii au început pregătiri de stoparea tratamentelor în acord cu soţia pacientului. Totuşi decizia a fost luată fără consultarea explicită a părinţilor lui Vincent care locuiesc în sudul Franţei. 

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră