Tatuajele pot provoca iritaţii, mâncărimi, cruste, dar şi hepatite virale, infecţii cu staphylococcus aureus

28 Mai 2015
Tatuajele pot provoca iritaţii, mâncărimi, cruste, dar şi hepatite virale, infecţii cu staphylococcus aureus
 Iritaţii, înroşire, cicatrice, mâncărimi, cruste ... Sunt doar câteva dintre neplăcerile provocate de tatuaje. Un tatuat din zece recunoaşte că simte pe pielea lui aceste neplăceri, chiar multe luni după ce s-a supus acestei operaţii, demonstrează un studiu efectuat în SUA şi publicat în Contact Dermatitis. Pe lângă aceste simptome, să le spunem suportabile, mai sunt cele mai greu de depăşit, cum ar fi durerea, 6% dintre persoanele interogate spunând că s-au confruntat cu efecte secundare chiar patru luni după ce s-au tatuat. Pentru a ajunge la aceste concluzii, cercetătorii au chestionat 300 de persoane tatuate, trecători prin zona Central Park din New York. Culoarea se pare că influenţează reacţia pielii. Dacă majoritatea tatuajelor sunt făcute cu cerneală neagră (90%), totuşi desenele colorate cu roşu provoacă cele mai multe neplăceri. Această culoare este răspunzătoare de aproximativ 44% dintre problemele pe care le au persoanele tatuate.

Atenţie, aceste cerneluri pot conţine metale grele (mercur, nichel, plumb ...), ce-i drept în cantităţi mici. În medie, pentru realizarea unui tatuaj, pielea este înţepată de vreo 3.000 de ori pe minut. Acest ac, care ar putea să nu fie foarte bine dezinfectat, este punctul de plecare al hepatitelor virale C şi B, tetanosului, HIV, a infecţiilor dermatologice cu staphylococcus aureus etc.

Unii specialişti suspectează că tatuajele ar putea să contribuie la apariţia unor forme de cancer al pielii. Totuşi, sigur este că tatuajele împiedică detectarea la timp a unor modificări maligne ale aluniţelor estompate de acestea.

De aceea, se recomandă ca, înainte de a lua decizia să vă împodobiţi cu un desen tribal, să verificaţi certificatul cabinetului unde intenţionaţi să faceţi această operaţie. Pentru că, păstrând dimensiunea, este o operaţie chirurgicală, care presupune respectarea unor reguli stricte de igienă, dezinfectare şi sterilizare, ace de unică folosinţă etc.   

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră