Pacienții cu talasemie și hemofilie își vor face tratamentul în același loc

11 Oct 2016 | scris de Magda Marincovici
Pacienții cu talasemie și hemofilie își vor face tratamentul în același loc

"Pacienții cu hemofilie și cu talasemie nu vor fi mutați, nu vor fi lăsați în stradă, ci își vor continua tratamentul în același loc în are s-au obișnuit și până acum, doar că, din punct de vedere administrativ, spațiul respectiv nu va mai aparține Institutului de Hematologie, ci Institutului Fundeni pentru că așa spune legea: tratamentul trebuie să se facă într-un spațiu autorizat pentru activități medicale. Cum Institutul de Hematologie nu este spital nu mai putea continua tratamentul. S-a găsit această soluție ca spațiul respectiv, dotat și modernizat, să aparțină de Institutul Clinic Fundeni. Pacienții vor rămâne acolo și își vor continua tratamentul", a explicat Valentin Popescu.

Potrivit președintelui Asociației Persoanelor cu Talesemie Majoră și al Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC) 400 de pacienți cu talasemie majoră și 300 cu hemofilie sunt expuși riscului de a rămâne fără tratament deoarece Institutul Național de Hematologie Transfuzională din Bucureștinu mai are dreptul de a oferi servicii medicale.  

Radu Gănescu, președintele Asociației Persoanelor cu Talasemie Majoră și al Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC), a susținut că patru sute de pacienți cu talasemie majoră și 300 cu hemofilie vor rămâne în zece zile fără tratament întrucât Institutul Național de Hematologie Transfuzională "Prof. Dr. C.T. Nicolau" din Capitală nu mai are dreptul să ofere servicii medicale.

" Am făcut împreună cu medicii hematologi nenumărate demersuri la Ministerul Sănătății în ultimii șapte ani și am propus înființarea unui Centru Național de Diagnostic și Tratament în domeniul bolilor hematologice, care să rezolve problema acestor bolnavi, însă, până în prezent, nu s-a întâmplat nimic", spune Radu Gănescu. 

 

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră