Purtătorul de cuvânt al Spitalului Marie Curie: Acuzațiile trebuie dovedite!

14 Dec 2016 | scris de Magda Marincovici
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Marie Curie: Acuzațiile trebuie dovedite!


Dr. Denis Stănescu a precizat că, miercuri, a continuat percheziția efectuată de procurorii de la Direcția Generală Anticorupție și au început verificările Corpului de Control al Ministerului Sănătății la secția de ortopedie. Purtătorul de cuvânt a explicat că sunt verificate probe din trei cabinete de ortopedie.

De asemenea, dr. Denis Stănescu a spus că s-au făcut verificări în arhive și, deocamdată, nu a fost descoperită nicio plângere înregistrată la adresa dr. Burnei. Dr. Stănescu a declarat că deocamdată sunt suspiciuni și că acuzațiile trebuie dovedite, altcumva sunt vorbe.

În prezent, potrivit dr. Stănescu, în secția ortopedie a Spitalului Marie Curie sunt internați 17 copii, asigurându-se urgențele și cazurile programate.

Suspendare
Purtătorul de cuvânt al UMF "Carol Davila” Bucureşti, Valentin Mateescu, a anunțat că dr Gheorghe Burnei este suspendat, din 12 decembrie, din funcţiile de prodecan şi profesor universitar al Facultăţii de Medicină. Decizia de suspendare este valabilă până când procurorii vor finaliza ancheta penală şi în instanţă va fi dată o soluţie definitivă.

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră