Cafeaua previne scleroza în plăci, dar vinul roşu multiplică simptomele acestei boli

26 Mai 2015
Cafeaua previne scleroza în plăci, dar vinul roşu multiplică simptomele acestei boli
 Patru ceşti de cafea zilnic ar fi cantitatea necesară pentru a îndepărta riscul de scleroză în plăci. Potrivit unui studiu ştiinţific, prezentat în 2015 la reuniunea anuală a American Academy of Neurology, persoanele care beau cel puţin 4 ceşti de cafea în fiecare zi beneficiază de un risc cu 1,5 mai mic de a face scleroză în plăci, comparativ cu cele care nu beau cafea.

De notat că opţiunile terapeutice pentru această boală sunt limitate, de aceea importante sunt prevenţia bolii şi reducerea intensităţii simptomelor. Unele alimente în special cele bogate în vitamina D, precum şi cafeaua se pare că ne pot proteja de această boală.

Pe de altă parte, cercetătorii de la Institutul de Cercetări în Neurologie din Buenos Aires au descoperit că excesul de sare favorizează apariţia sclerozei în plăci. „La pacienţii care consumă între 2 şi 4,8 grame de sare zilnic s-a observat o accelerare a evoluţiei bolii, comparativ cu cei care au beneficiat de un consum sub 2 grame de sare. Astfel, riscul ca boala să evolueze rapid, se multiplică cu trei în cazul pacienţilor care consumă între 2 şi 4,8 grame de sare zilnic.

Nici vinul roşu nu este recomandat persoanelor cu scleroză în plăci. Deoarece resveratrolul din vinul roşu accelerează distrugerea mielinei şi creşte inflamaţia cerebrală, spun cercetătorii de la Universitatea din Louisiana. Resveratrolul are efect vasodilatator. Rezultatul: simptomele bolii – oboseală cronică, tulburări motorii, senzitive, de vedere, neurologice şi genito-urinare se multiplică. 

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră