Federaţia Sanitas: Luni, grevă generală în toate spitalele!?

28 Oct 2016 | scris de Magda Marincovici
Federaţia Sanitas: Luni, grevă generală în toate spitalele!?

Această acţiune este ultima dintr-un şir de acţiuni derulate sub genericul "O marţi a Sanitas", constând în pichete şi o grevă japoneză. 

Sindicatele din Sănătate sunt nemulțumite pentru că personalul TESA și funcționarii publici, medicina școlară și asistența socială nu au primit majorări salariale prin OUG 20 și OUG 43 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016. 

Vineri, reprezentanți ai Ministerului Sănătății s-au întâlnit cu reprezentanții Sanitas.

Potrivit unui comunicat, emis vineri, după această întâlnire, Ministrul Sănătății susţine că "deja s-au făcut pași pentru corectarea unor situații punctuale. Pe viitor, vor fi avute în vedere salariile acelor categorii din sistem care nu au beneficiat de ordonanțele 20/2016 și 43/2016 privind salarizarea bugetarilor.

Ministrul Sănătăţii şi-a reafirmat interesul pentru reducerea risipei din sistem, astfel încât să se creeze premisele creșterii fondurilor disponibile pentru angajații din sănătate.

Luni, este programată o nouă întâlnire cu reprezentanţii SANITAS, transmite Ministerul Sănătăţii. 

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră