Polenul de ambrozie, care exacerbează reacţiile alergice, ameninţă Europa

01 Iun 2015
Polenul de ambrozie, care exacerbează reacţiile alergice, ameninţă Europa
Concentraţia foate mare a polenului de ambrozie în aer, care este un puternic alergen, devine o ameninţare în Europa în următorii ani. Avertismentul este lansat de cercetătorii din mai multe ţări. Ambroisia artemisiifolia este o plantă al cărei polen este un puternic alergen. Persoanele sensibile expuse la polenul de ambrozie dezvoltă rinite, conjunctivite, traheite şi crize de astm adesea în forme severe.

Cercetătorii francezi, britanici şi austrieci au evaluat, prin modele matematice riscul polenului de ambrozie în perspectivă anilor 2050, din cauza modificărilor climatice legate de încălzirea globală. Ei au arătat, de asemenea, că zone geografice care, la ora actuală, nu sunt expuse acestui risc, cum sunt cele din nordul Europei, nordul Franţei sau sudul Marii Britanii, ar putea fi invadate de polenul de ambrozie. Pentru a confirma aceste riscuri, cercetătorii spun că trebuie monitorizată concentrarea polenului de ambrozie şi cartografierea evoluţiei acestui fenomen în Europa.

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră