Ministrul Florian Bodog: Sub 2% dintre adulţi donează sânge, un procent mult prea mic raportat la urgenţele medicale

14 Iun 2017 | scris de Magda Marincovici
Ministrul Florian Bodog: Sub 2% dintre adulţi donează sânge, un procent mult prea mic raportat la urgenţele medicale

În țara noastră, doar 2% din populaţie donează sânge, comparativ cu media de 6% în ţările Uniunii Europene, a subliniat ministrul Sănătății, Florian Bodog, cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge. 
 
"Cifrele vorbesc de la sine, la nivel global au loc peste 112,5 milioane de donaţii de sânge. Donaţiile voluntare acoperă integral sau aproape integral necesarul de transfuzii de sânge pentru mai mult de 70 de state. Din păcate, în România, mai puţin de 2% dintre adulţi aleg să fie donatori. Este un procent mult prea mic raportat la urgenţele medicale, la numărul celor care au nevoie de transfuzii de sânge pentru salvarea vieţii sau pentru tratarea afecţiunilor, dar şi la numărul mare de donatori voluntari din celelalte state europene. Cele mai recente date ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arată că majoritatea transfuziilor de sânge se îndreaptă către copiii aflaţi în suferinţă şi către vârstnici. Astfel, în ţările mai sărace, 65% dintre transfuziile de sânge se îndreaptă spre copii cu vârste mai mici de cinci ani. În ţările prospere, peste 76% dintre transfuzii sunt folosite pentru salvarea pacienţilor cu vârsta de peste 65 de ani", a explicat ministrul Bodog.
 
Directorul Centrului de Transfuzie Bucureşti, Doina Goşa, a spus că pentru a face față cererii spitalelor din București aplează la centrele de transfuzie din zonele limitrofe. 
 
"În Bucureşti, sunt 60 de spitale care cer sânge de la noi. Nu am reuşit să depăşim rata de 2 la sută. Facem faţă cererilor spitalelor din Bucureşti ajutându-ne cu centrele de transfuzie din zonele limitrofe", a precizat dr. Goşa.
 
În București, Institutul Clinic Fundeni este cel mai mare consumator de sânge pentru  transplanturi şi operaţii complexe. Institutul Oncologic, este "alt mare consumator de sânge", ca de altfel spitalele de urgenţă pentru adulţi şi cele trei spitale mari de copii.
 
Dr. Goșa transmite că orice persoană sănătoasă, cu vârsta între 18 şi 60 de ani, care nu face un tratament medicamentos, poate deveni donator la Centrul de trasfuzii. 
 
Dr. Goșa avertizează că, în perioada concediilor şi a minivacanţelor de sărbători, scade în mod vizibil numărul donatorilor, deși cererea este aceeași și la spitalele bucureștene sunt transportate majoritatea cazurilor grave din țară.  "În perioadele minivacanţelor sau ale concediilor numărul donatorilor scade dramatic. Este firesc să avem minivacanţe sau concedii, numai că  pacienţii  nu au vacanţe. O pungă de sânge salvează trei vieţi", atrage atenția directorul Centrului de Transfuzie Bucureşti.

 

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră