Atenție! Medicii nu pot prescrie 21 de noi medicamente, pentru că nu au protocoale terapeutice

20 Sep 2016 | scris de Magda Marincovici
Atenție! Medicii nu pot prescrie 21 de noi medicamente, pentru că nu au protocoale terapeutice

"Ministerul a anunțat cu mare vâlvă, ca pe o "victorie" personală, includerea pe lista de compensate a 21 de noi medicamente. După bifarea acestei acțiuni de campanie, pacienții constată adevărul: nu au acces la aceste medicamente, viața lor fiind pusă în pericol. Pe de o parte, ministrul și-a asumat meritul, pe de alta a blocat distribuirea medicamentelor într-un mod foarte simplu: nu a publicat și protocoalele terapeutice, fără de care, potrivit legii, medicamentele incluse pe lista de compensate prin HG nr. 552/2016 nu pot fi prescrise de medicii curanți", precizează APCR, într-un comunicat de presă.

Aceste protocoale terapeutice stabilesc criteriile porivit cărora sunt selectați pacienții ce pot beneficia de terapia respectivă, subliniază președintele APCR, Cezar Irimia. 

"Amintim că domnul Vlad Voiculescu s-a afirmat în spațiul public, înainte să ajungă ministru, prin campania susținută de o parte a media — "sacoșa cu medicamente". Organizația dlui Voiculescu aducea medicamente care nu se găseau în țară, cu sacoșa, rezolvând cazuri punctuale. Ca organizații nonguvernamentale salutăm orice implicare personală în rezolvarea multelor probleme din sistemul sanitar românesc. Dar, în măsura în care, odată ajuns la "butoane", dl Voiculescu nu face nimic pentru a rezolva problemele sistemice din domeniul pe care îl administrează, începem să punem sub semnul întrebării această acțiune. Nu cumva a fost tot o manevră de imagine?", se mai arată în același comunicat.

APCR atrage atenția că, o parte dintre comisiile consultative ale Ministerului Sănătății, care trebuie să asigure pacienților acces la medicamentele deja "oferite", au o activitate "netransparentă și nepredictibilă".

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră