Pacienții vor să știe care sunt medicamentele ce urmează a fi scumpite

13 Oct 2016 | scris de Magda Marincovici
Pacienții vor să știe care sunt medicamentele ce urmează a fi scumpite

Într-un comunicat emis joi, COPAC solicită în mod public Ministerului Sănătății să facă public lista medicamentelor pe care le consideră esențiale, la care s-a făcut referire în declarațiile publice și în proiectul de Hotărâre de Guvern privind modul de calcul și procedura de avizare și aprobare a prețurilor maximale ale medicamentelor de uz uman cu autorizație de punere pe piață în România.

”Suntem interesați ca reprezentanți ai pacienților cronici să știm ce medicamente sunt pe această listă și cum s-a făcut selecția, având în vedere că lista cu medicamente considerate esențiale a Organizației Mondiale a Sănătății numără 407 medicamente. De remarcat că lista OMS are medicamente cu adevărat vitale pentru pacienții cronici, cum este factorul necesar în hemofilie, medicamentele necesare în tratamentul Hepatită C sau insulinele necesare pacienților cu diabet”, a declarat Radu Gănescu, președintele COPAC.

Potrivit Notei de Fundamentare a proiectului de Hotarâre de Guvern, în perioada 1 ianuarie – 29 februarie 2016, au fost înregistrate un număr de 1.175 de notificări de retragere de pe piață de medicamente, un număr de 159 medicamente nu au alternativă de tratament.

”În cazul pacienților care se tratau cu aceste medicamente, aș vrea să întreb Ministerul Sănătății ce soluție a găsit pentru a le oferi o șansă”, a completat Gănescu.

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a precizat joi că 56 de medicamente de pe lista OMS se vor scumpi, dar că pacienții nu vor fi afectați întrucât ele sunt incluse pe lista de medicamente gratuite. 

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră