Încă 130 de puncte de vaccinare. De când se pot face programări

27 Feb 2021 | scris de A.V.
Încă 130 de puncte de vaccinare. De când se pot face programări

Nu mai puțin de 130 de noi puncte de vaccinare vor fi deschise începând cu 1 martie. Ele vor deveni operaționale pentru inocularea cu vaccinul produs de compania Pfizer/BioNTech.

În următoarele 20 de zile se vor putea vaccina în aceste cabinete 156.000 de persoane, a anunțat Comitetul de coordonare a vaccinării.

Capacitatea de vaccinare a fiecărui cabinet este de 60 de persoane pe zi, iar programările pentru vaccinare vor putea fi făcute de sâmbătă, 27 februarie.

Reamintim că în această etapă se pot vaccina persoanele cu boli cronice, cele cu vârsta peste 65 de ani și persoanele cu dizabilități.

Modalitățile de programare la vaccinare sunt cele deja cunoscute, respectiv individual, prin aparținători sau prin direcțiile de asistență socială de la nivelul primăriilor, prin intermediul platformei electronice, a medicului de familie/ curant, cât și prin call center, la numărul unic 021.414.44.25 sau la numerele de suport destinate fiecărui județ în parte, disponibile pe platforma de informare.

De la debutul campaniei de vaccinare, România a primit 2.152.949 de doze de vaccin, din care până joi, 25 februarie, fuseseră distribuite 1.439.111, iar în stoc sunt 713.838 de doze.

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră