Femeile din El Salvador sfătuite să nu rămână gravide până în 2018

22 Ian 2016 | scris de Gabriela Antoniu
Femeile din El Salvador sfătuite să nu rămână gravide până în 2018

Virusul Zika este transmis de tânţarul Aedes aegypti, cunoscut şi că transmite febra galbenă, febra dengue şi viruşii Chikungunya. Experţii în sănătate nu ştiu cu siguranţă de ce acest virus, detectat pentru prima dată în Africa, în 1947, dar necunoscut în Americi până anul trecut, s-a răspândit atât de repede în Brazilia şi în ţările învecinate.  

Conform Reuters, deşi încă se fac cercetări, dovezi semnificative din Brazilia sugerează o legătură între infecţiile provocate de Zika şi creşterea numărului de cazuri de microcefalie, boală neurologică din cauza căreia copii se nasc cu creierul şi capul mic.

Joi, adjunctul ministrului Sănătăţii din El Salvador a anunţat că, în 2015 şi în primele zile ale acestui an, în ţară au fost depistate 5.397 de cazuri provocate de virusul Zika. “Dorim să sfătuim toate femeile fertile să evite să rămână însărcinate anul acesta şi anul viitor ”, a spus Eduardo Espinoza.

Cifrele oficiale arată că 96 de femei însărcinate sunt suspecte de contractarea virusului, dar până acum nici una nu a născut copii cu microcefalie. În Columbia, a doua ţară cu cea mai mare rată de infecţii Zika, după Brazilia, guvernul a avertizat, de asemenea, femeile să amâne o eventuală sarcină, dar numai pentru o perioadă de 6-8 luni.

Între timp, în Brazilia a fost raportată naşterea mai multor copii suspecţi de microcefalie sau cu capete anormal de mici, numărul lor ajungând din octombrie până acum la 4.000. În cea mai afectată regiune, aproape 1% din copiii nou-născuţi sunt suspecţi de microcefalie.

 

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră