Eficacitatea de 94% a vaccinului Pfizer-BioNTech, confirmată printr-un studiu israelian de mare amploare

25 Feb 2021 | scris de Istvan Deak
Eficacitatea de 94% a vaccinului Pfizer-BioNTech, confirmată printr-un studiu israelian de mare amploare

Vaccinul Pfizer-BioNTech are o eficacitate de 94% împotriva cazurilor simptomatice de COVID-19, potrivit unui studiu de mare amploare realizat în Israel şi publicat miercuri, care a confirmat datele furnizate de studiile clinice ale producătorului şi rolul crucial al campaniilor de vaccinare în încheierea pandemiei de coronavirus, relatează Reuters.

„Este vorba despre prima dovadă validată de oameni de ştiinţă pentru eficacitatea unui vaccin în condiţiile din lumea reală”, a declarat Ben Reis, unul dintre coautorii acestui studiu, care a fost publicat miercuri în prestigioasa revistă New England Journal of Medicine.

Până acum, eficacitatea unui vaccin a fost dovedită prin studii clinice realizate pe mii de persoane, dar nu în condiţii reale, care implică o mai mare varietate de persoane şi comportamente, dar şi provocări logistice precum menţinerea serurilor la temperaturi scăzute.

Studiul a fost realizat pe baza datelor obţinute de la 1,2 milioane de persoane monitorizate de una dintre cele mai mari organizaţii de sănătate din Israel (Clalit Health Services), între 20 decembrie 2020 şi 1 februarie 2021. În acest interval, varianta britanică a noului coronavirus circula deja în ţară, făcând aceste rezultate să devină încă şi mai interesante.

Aproape 600.000 de persoane care au primit vaccinul anti-COVID-19 au fost „asociate” foarte riguros cu alte 600.000 care nu au fost imunizate şi care prezentau caracteristici foarte asemănătoare prin prisma unor factori precum vârsta, sexul, comorbidităţile şi locul de origine.

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră