Cum îți dai seama că ai fost infectat cu noul coronavirus. Simptomele atipice pe care le poți ignora

27 Oct 2020 | scris de Istvan Deak
Cum îți dai seama că ai fost infectat cu noul coronavirus. Simptomele atipice pe care le poți ignora

Mai multe țări din Europa, printre care și România, se confruntă cu o creștere îngrijorătoare a cazurilor de coronavirus. Experții, însă, atrag atenția asupra faptului că infecția cu Covid-19 se poate manifesta prin mai multe simptome, unele dintre ele putând să fie ignorate cu ușurință.

Dacă unele persoane infectate cu noul coronavirus se pot confrunta cu simptome precum febră, tuse și dificultăți în respirație, altele pot experimenta alte probleme de sănătate ce pot fi ignorate cu ușurință, precum amețeală, erupții cutanate ori chiar pierdere a mirosului, potrivit healthline.com.

”Simptomele respiratorii tind să fie cele mai comune, evident, însă am identificat și alte simptome ce afectează alte organe.”, a declarat dr. Eric Cioe-Pena, director al Northwell Health din New Hyde Park, New York, SUA.

Acesta a precizat, de asemenea, că persoanele care prezintă simptome atipice se pot confrunta și cu simptome obișnuite, precum febră, dureri musculare, dureri în gât și probleme de respirație.

Experții de la JAMA Neurology au descoperit că multe dintre persoanele diagnosticate cu coronavirus s-au confruntat cu probleme neurologice, precum confuzie, delir sau chiar dureri de cap. Mai mult de atât, unii dintre pacienți au dezvoltat o inflamație a creierului care necesită o monitorizare neurologică foarte atentă.

Alte studii de specialitate au arătat că infecția cu noul coronavirus poate spori riscul de formare a cheagurilor de sânge. Atunci când acestea se formează la nivelul picioarelor ori a altor extremități pot să apară eurupții cutanate ale pielii. Mai mult de atât, în momentul în care acestea se formează în plămâni, inimă ori creier pot să apară și complicații severe, precum embolie pulmonară, atac de cord ori accident vascular cerebral, potrivit dr. Maxine Dexter.

 

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră