Conferință. Despre epilepsie, pentru că ne pasă

25 Mar 2019
Conferință. Despre epilepsie, pentru că ne pasă

Asociațiile Neurocare, Aspero, Kinetobebe și EpiC Family anunță că marți 26 Martie orele 11.00-15.00 va avea loc Conferința cu titlul DESPRE EPILEPSIE, PENTRU CĂ NE PASĂ în cadrul PURPLE DAY Ziua Mondială a Epilepsiei la Hotel Hilton Garden Inn Bucharest Old Town Str. Doamnei Nr. 12.

Evenimentul va avea loc în prezența Ministrului Sănătății  Sorina Pintea. 

Dr. Raluca Teleanu și Dr. Ioana Mândruță vor expune situația actuală din terapia epilepsiei in România. 

În cadrul conferinței, părinți și copii cu epilepsie vor marca lansarea asociației EpiC Family care își propune să fie voce publică a copiilor cu această afecțiune. 

Alături de copii si adulți cu epilepsie, de medici, de părinți,  personalități ale vieții publice au ales să ne fie sprijin la eveniment:  MAIA MORGENSTERN,  FLORIN PIERSIC JR,  ANDREEA ESCA,  MARIUS TUCĂ,  MARIUS MANOLE,  PAVEL BARTOȘ,  DANIELA NANE,  RĂZVAN SIMION,  LIDIA BUBLE,  GIANINA CORONDAN,  SANDA NICOLA. 

La 26 martie este marcată Ziua internaţională a luptei împotriva epilepsiei, cunoscută la nivel mondial sub denumirea de Purple Day, reamintește agerpres.ro.

Anul trecut, în zeci de ţări din lume au fost organizate evenimente cu scopul de a creşte gradul de informare în privinţa boli, risipind astfel miturile asociate epilepsiei.

Culoarea acestei zile este mov. Purtând un obiect de această culoare sau folosind iluminatul colorat astfel, oameni manifestă solidaritatea cu cei care suferă de epilepsie.

În Bucureşti, precum şi în alte oraşe din ţară, Ziua internaţională a luptei împotriva epilepsiei este marcată în fiecare an prin iluminarea instituţiilor publice în culoarea mov. Sunt, de asemenea, organizate evenimente de către Societatea Româna Împotriva Epilepsiei (SRIE) (www.ilae-romania.ro), potrivit căreia, aproximativ 180.000 de persoane din Romania suferă de această boală. La nivel mondial 70% dintre pacienţii cu epilepsie pot fi trataţi cu o medicaţie accesibilă cu costuri minime şi pot avea o viaţă normală şi doar 30% prezintă forme rezistente. Cu toate acestea, o mare problemă rămâne diagnosticarea pacienţilor cu epilepsie şi tratarea necorespunzătoare.

 

Epilepsia este o tulburare neurologică incurabilă, care apare cel mai frecvent fie la vârste foarte mici, fie foarte înaintate, iar, în aproape 50% din cazuri, cauzele afecţiunii nu sunt identificate. Se manifestă prin crize bruşte şi imprevizibile, de câteva secunde sau minute. Unele crize pot trece aproape neobservate, în timp ce altele pot fi dramatice. Câteva dintre cauzele cunoscute sunt traumatismele craniene, accidente vasculare, infecţii, tumori, tulburări de dezvoltare a creierului, suferinţa la naştere şi factorii ereditari.

Împreună suntem schimbarea pentru o viață mai bună în epilepsie. 


Fiți alături de noi. 

Mulțumim.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră