Cercetătorii australieni au pus la punct o nouă radioterapie efectuată direct în ficat. Ei au folosit 30 de de milioane microbile radioactive pentru a bombarda celulele canceroase din ficat

01 Iun 2015
Cercetătorii australieni au pus la punct o nouă radioterapie efectuată direct în ficat. Ei au folosit 30 de de milioane microbile radioactive pentru a bombarda celulele canceroase din ficat
Milioane de microbile radioactive ţintesc direct celulele tumorale din ficat. Microbilele, localizate la nivelul arterelor mici ale ficatului, cele care au rolul de a alimenta cu oxigen celulele maligne, vor emite radiaţii in situ, acolo unde se află metastaze, pentru ca acestea mai apoi să fie distruse, explică Sciences et Avenir.
Aceasta este pe scurt esenţa studiului Sirflox, prezentat în premieră la Congresul Societăţii Americane de Oncologie Clinică (ASCO), Chicago, 29 mai – 2 iunie 2015.

Bilele, microsfere cu grosimea de 32 microni (adică o pătrime din grosimea firului de păr), sunt încărcate cu o substanţă radioactivă care acţionează în interiorul ficatului. Este de până la 40 de ori mai puternică în raport cu radioterapia convenţională şi, mai important, nu afecteză ţesuturile sănătoase din jurul tumorii.  

Această performanţă este posibilă printr-un tratament mini-invaziv numit radioterapie internă selectivă (Selective Internal Radiation Therapy, SIRT), ce constă în transmiterea microsferelor prin sânge, direct în micile vase sanguine care înconjoară tumora de la nivelul ficatului. Microbilele, localizate la nivelul arterelor mici ale ficatului, cele care au rolul de a alimenta cu oxigen celulele maligne, vor emite radiaţii in situ, acolo unde se află metastaze, pentru ca acestea mai apoi să fie distruse

Până acum, se monta un cateter în artera hepatică şi se administra intra-arterial chimioterapii care puteau acţiona direct la nivelul ficatului. Dar prin noua tehnica (SIRT), numită radioembolizare, se merge mai departe, realizându-se direct în ficat, prin sfere, o adevărată radioterapie. Când este sănătos, ficatul primeşte necesarul de sânge (90%) prin vena portă care îi furnizează nutrienţii necesari şi doar 10% îi sunt furnizaţi prin artera hepatică. Dar când apare tumora, ştim că aceasta este avidă de oxigen, ceea ce face ca raportul să se modifice.
Sub anestezie locală, se realizează la o mică incizie la nivelul arterei fermurale, ca în cazul coronografiei. Apoi, specialiştii în radiologie intervenţională introduc pe acolo un cateter pe care îl urcă până la ficat, când începe injectarea celor 30 de milioane de biluţe radioactive.

Această metodă aprobată în SUA şi Europa, este recomandată în tratamentul tumorilor ficatului metastazat, inoperabile, în asociere cu o chimioterapie. La ora actuală, această formulă este deja folosită în aproape 700 de centre din lume.

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră