Bill Gates: Lumea trebuie să se pregătească pentru o pandemie!

20 Feb 2017 | scris de Magda Marincovici
Bill Gates: Lumea trebuie să se pregătească pentru o pandemie!

Fondatorul Microsoft a avertizat comunitatea internaţională cu privire la riscul de pandemie într-un orizont de timp de 15 ani. Comunitatea internaţională trebuie să-şi dea seama că trebuie să se pregătească într-un timp cât mai scurt pentru o pandemie, a spus Bill Gates, fondatorul Microsoft, la conferinţa pentru securitate de la Munchen, ce a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, transmite site-ul Challenges.

Bill Gates şi-a motivat avertismentul pornind de la epidemia de Ebola din Africa de Vest între 2014 şi 2015, gripa spaniolă din 1918 sau de la posibila inventare a unui virus în scopuri teroriste care, probabil, ar provoca o catastrofă la scară planetară. Apărut în natură sau scăpat în mâinile unor terorişti, epidemiologii spun că o boală transmisă prin aer se răspândeşte extrem de rapid şi poate ucide aproximativ 30 de milioane de persoane în mai puţin de un an, a aplicat Bill Gates  

Suntem în pericol!
Şi este aproape sigur că lumea va trece printr-o asemenea epidemie în următorii 10-15 ani, de aceea noi ne expunem dacă ignorăm legătura dintre securitatea sanitară şi securitatea internaţională, a subliniat Bill Gates. El a lansat un apel către toate statele pentru a investi în cercetare şi dezvoltare de tehnologii capabile să creeze vaccinuri în următoarele luni. 

De asemenea, fondatorul Microsoft a făcut apel la comunitatea internaţională să fie pregătită pentru o pandemie cu aceeaşi seriozitate ca atunci când s-a pregătit pentru atacul nuclear din timpul războiului rece.  

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră