Au găsit butonul de RESET al ceasului biologic! Descoperire ÎN PREMIERĂ a oamenilor de știință (VIDEO)

28 Apr 2015
Au găsit butonul de RESET al ceasului biologic! Descoperire ÎN PREMIERĂ a oamenilor de știință (VIDEO)
 Oamenii de știință canadieni au descoperit "întrerupătorul" molecular care resetează și sincronizează ceasul biologic al organismului uman. 
 
Rezultatele savanților vor ajuta, astfel, la tratarea insomniei, depresiei sau obezității, tulburări care apar în momentul în care programul de somn este dat peste cap sau când suntem expuși la surse de lumină artificială pe timpul nopții, desincronizând corpul uman de la ciclurile natuale de lumină și întuneric.
 
Noile cercetări arată că lumina resetează ceasul biologic al organismului, activând fosfatul care se atașează la eIF4E, o priteină-cheie a creierului.
 
Acest proces este cunoscut sub numele de "fosforizare", iar certcetătorii spun că această "deturnare" ar putea ajuta corpurile noastre să țină pasul cu ritmul alert al secolului 21.
 
"Acest studiu a fost făcut în premieră și dezvăluie un mecanism care explică modul în care lumina influențează sinteza proteinelor în creier și modul în care acestea afectează ritmul circadian", a declarat Nahum Sonenberg, cercetător la Universitatea McGill din Quebec.
 
Ritmul circadian este procesul biologic prin care organismul nostru prezintă o ritmicitate măsurabilă o dată la 24 de ore. 
 
Deși ritmul circadian este o „setare de bază” a organismului, el poate fi ajustat, în timpul vieții, în funcție de diferiți factori, precum obisnuința de a ne trezi dimineața. 
 
Fascinant este faptul că ceasul biologic al adulților se „resetează” la un interval de 24 de ore și 11 - 16 minute, odată ce rotația Pământului a fost încheiată. (V.M.)
 

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră