Aproape o sută de medicamente generice ar putea fi retrase de pe piaţă, avertizează APMGR

14 Feb 2017 | scris de Magda Marincovici
Aproape o sută de medicamente generice ar putea fi retrase de pe piaţă, avertizează APMGR

Asociația Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) avertizează că aproximativ o sută de medicamente generice ar putea fi retrase de pe piaţă prin alinierea preţului în raport cu preţul de referinţă, pacienţii fiind primii care au de suferit, soluţia propusă fiind calculul diferenţiat al taxei calwback pentru generice.     

“Credem că este important ca pacienții să nu sufere în momentul în care medicamentele ieșite de sub brevet își aliniază prețul în raport cu prețul de referință al medicamentului generic, conform recomandării Consiliului Concurenței. Înțelegem că este o situație specială pentru circa 100 de medicamente, care ar putea fi retrase de pe piață, iar companiile membre APMGR se angajează să colaboreze cu autoritățile pentru a găsi imediat alternative la ce este nevoie,” a declarat Laurențiu Mihai, Director Executiv APMGR. 
În același timp, APMGR repetă apelul către autorități de a regândi în totalitate atât politica de preț a medicamentului, cât mai ales povara fiscală a taxei clawback, care riscă să afecteze grav accesul populaţiei la tratamente cu preț accesibil. 

“Putem să gândim soluții punctuale pentru 100 de medicamente, dar nu putem să stabilim dispariția a mii de medicamente generice de pe piață ca urmare a aplicării unitare a taxei clawback,” a declarat directorul executiv al APMGR.  

Potrivit APMGR, peste 2.000 de medicamente generice au dispărut de pe piață în ultimii ani, fiind înlocuite cu alternative mult mai scumpe. 

APMGR susţine că singura soluție care ar putea aduce lucrurile în normalitate este implementarea imediată a unui calcul diferențiat al taxei clawback pentru medicamentele generice, bazat pe introducerea unei proporții de maxim 65% în calculul variabilei 'p' din formula clawback, corelând astfel sarcina fiscală cu politica de prețuri în domeniul medicamentelor.

 

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră