Un nou festival online: ”We are one: A Golbal Film Festival”

28 Apr 2020 | scris de A.A.
Un nou festival online: ”We are one: A Golbal Film Festival”

Douăzeci de festivaluri cinematografice de prim rang, precum cele de la Cannes, Veneţia, Berlin şi Toronto, vor participa la un eveniment virtual ce va difuza filme în regim de gratuitate pe YouTube, au anunţat luni organizatorii festivalului american Tribeca, partener al noului eveniment, într-un comunicat, citat de AFP, preluat de Agerpres.

Festivalul "We Are One: A Global Film Festival" va avea loc între 29 mai şi 7 iunie în format online şi va propune lungmetraje, scurtmetraje, documentare, conţinuturi muzicale şi mese rotunde virtuale.

Programat iniţial între 12 şi 23 mai, Festivalul de la Cannes a dorit să îşi amâne ediţia din acest an la sfârşitul lunii iunie, însă autorităţile franceze au interzis între timp toate adunările publice până la jumătatea lunii iulie.

Organizatorii de la Cannes au precizat apoi că festivalul din 2020 ar putea să se desfăşoare într-un "format nou". Secţiunile paralele ale Festivalului de la Cannes şi-au anulat ediţiile din 2020.

O parte din încasările ce vor fi obţinute de noul eveniment "We Are One: A Global Film Festival" vor fi donate în beneficiul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi unor asociaţii de caritate, au anunţat organizatorii săi.

Internauţii care vor accesa adresa oficială pentru a vizualiza conţinuturile difuzate de noul eveniment vor putea la rândul lor să facă donaţii în beneficiul unor asociaţii partenere.

"Se vorbeşte adeseori despre rolul pe care filmele pot să îl joace pentru a-i inspira şi a-i reuni pe oameni dincolo de frontiere, pentru a contribui la alinarea lumii", a declarat Jane Rosenthal, directorul general al Festivalului Tribeca, citată în acelaşi comunicat.

"Lumea întreagă are nevoie de alinare în acest moment", a adăugat Jane Rosenthal, cofondatoare a Festivalului Tribeca alături de actorul Robert De Niro şi de antreprenorul Craig Hatkoff. 

Alte stiri din Film

Ultima oră