O schimbare politică neașteptată zdruncină scena electorală din Franța: o parte tot mai vizibilă din electoratul care l-a susținut pe Emmanuel Macron în 2022 se pregătește să își schimbe radical opțiunea și să voteze cu Marine Le Pen. Ceea ce în urmă cu câțiva ani părea o combinație complet improbabilă a devenit astăzi o realitate măsurabilă în sondaje. Între erodarea centrului politic, teama de stânga radicală și reconfigurarea priorităților sociale, granițele politice tradiționale se dizolvă, deschizând drumul unei rearanjări profunde a peisajului electoral francez, scrie Le Figaro
Cu cinci luni și jumătate înainte de alegerile prezidențiale, mai multe sondaje relevă o deplasare inedită: o parte dintre alegătorii lui Emmanuel Macron din 2022 se pregătesc să o voteze pe Marine Le Pen încă din primul tur. O mișcare greu de imaginat cu câțiva ani în urmă între electorate care s-au înfruntat în ultimele două tururi decisive, „prin definiție foarte antagonice”, subliniază Frédéric Dabi, director general de opinie la Ifop. Un semn, în opinia sa, că frontierele politice, altădată etanșe, au devenit „fluide”, într-un peisaj în recompoziție din 2017 și odată cu slăbirea fclivajului stânga-dreapta.
„Pe hârtie, este o combinație complet improbabilă”, remarcă Bruno Cautrès, cercetător CNRS la Cevipof. Și totuși, trei barometre publicate în urmă cu aproximativ zece zile confirmă tendința. Între 16 și 19% dintre alegătorii președintelui în exercițiu din 2022 s-ar îndrepta astfel către deputata de Pas-de-Calais, potrivit ultimului sondaj Ifop-Fiducial (pentru LCI, Le Figaro și Sud Radio). Aceștia sunt între 12 și 15% la Toluna Harris Interactive (M6, RTL) și între 11 și 14% la Ipsos BVA (Le Parisien, Cesi). Concret, în cea mai ridicată estimare, aproximativ 4 până la 5 puncte din cele 27,8% obținute de Emmanuel Macron la ultimele alegeri prezidențiale ar cădea, cinci ani mai târziu, în tolba RN. Desigur, conform unei note redactate de Jean-Daniel Lévy, directorul delegat al Toluna Harris Interactive, acești alegători nu sunt determinanți în soclul electoral al Marinei Le Pen, cotată de acum peste 30%, mult peste cele 23,15% obținute în urmă cu patru ani. Dar acest aport, în creștere clară din primăvară, este unul dintre factorii care îi permit să depășească această barieră simbolică.
O creștere pe care mai mulți politologi o identificaseră foarte devreme, precum Antoine Bristielle, directorul Observatorului opiniei din cadrul Fundației Jean Jaurès. Într-un studiu publicat în mai, el amintea că, în lipsa posibilității de a candida din nou, șeful statului își va vedea electoratul fragmentându-se. De altfel, doar 35% dintre alegătorii săi din 2022 rămâneau fideli blocului central, în timp ce 27% se arătau deja „tentați de dreapta”. În cazul acestora din urmă, probabilitatea medie de a vota RN atingea chiar 6,7 din 10, peste cea de a vota Horizons (5,7) sau Renaissance (5,5). „Bascularea este manifestă, constată cercetătorul. Emmanuel Macron reușise să unească în jurul numelui său electorate foarte diferite, de la centrul-stânga la dreapta tradițională. Fără el, continuarea acestei moșteniri este mult mai complicată.”
Alegători deja orientați spre dreapta
Cine sunt, mai exact, acești transfugi? Nu sunt dezamăgiți veniți dinspre stânga, ci mai degrabă alegători de dreapta, în mare parte fideli lui Emmanuel Macron de nouă ani. Aceștia, potrivit notei Toluna Harris Interactive, se disting mai puțin prin vârstă — în medie în jur de 50 de ani — cât prin poziția lor socială (diplome și venituri mai modeste decât restul electoratului macronist) și geografică (trecerea la RN este de două ori mai frecventă în Nord-Est decât în regiunea pariziană). Tot atâția alegători, pentru unii foști susținători ai lui Fillon în 2017, o vreme tentați de Valérie Pécresse în 2022, care, în mod mecanic, „urmează deplasarea spre dreapta a țării”, punctează Frédéric Dabi. O mișcare accentuată, continuă el, de „problema de poziționare a partidului LR” și de dinamica Marinei Le Pen, care „și-a extins baza în toate segmentele electoratului”, adaugă Bruno Cautrès.
Rămâne de înțeles de ce își schimbă tabăra. Schimbarea se produce „în esență pe teme de societate”, rezumă Antoine Bristielle, în frunte cu imigrația și securitatea, două teme reînvie de violențele din 17 octombrie. „Ideologic, aceste chestiuni ocupă mai mult loc în mintea lor decât în trecut”, observă Jean-Daniel Lévy. Nevoia de protecție care îi condusese către șeful statului îi împinge acum în altă parte, chiar dacă rămân liberali în privința economiei. Dincolo de aceste motivații de fond, RN profită, de asemenea, de normalizarea sa. Datorită procesului de „dediabolizare”, Marine Le Pen a dobândit „atribute de prezidențiabilitate care îi lipseau cu câțiva ani în urmă”, remarcă sociologul de opinie, până într-atât încât „votul pentru ea a devenit, pentru acești alegători, o alternativă ca oricare alta”. Ea a știut „să își reașeze partidul spre o dreaptă mai responsabilă”, notează Luc Rouban, director de cercetare emerit la CNRS. Și să preia în favoarea sa promisiunea originală a macronismului: „Cine propune astăzi depășirea stângii și a dreptei? Marine Le Pen, percepută ca fiind cel mai bine plasată pentru a rupe cu ordinea existentă”, decriptează Antoine Bristielle.
Frontul anti-LFI, unul dintre „cele mai puternice pârghii ale campaniei”
Ultimul motor, și nu cel din urmă: respingerea partidului La France insoumise (LFI). „Acești alegători nu mai așteaptă turul al doilea pentru a evita ca Jean-Luc Mélenchon să fie ales”, subliniază Jean-Daniel Lévy. Pentru Frédéric Dabi, este vorba despre „unul dintre cele mai puternice motoare ale campaniei”. Un reflex care s-ar transforma într-un „vot de eliminare” în cazul unui duel Le Pen-Mélenchon, Ifop măsurând că reprezentanta RN ar aduna 73% din intențiile de vot ale foștilor alegători ai lui Emmanuel Macron. Chiar și în fața stângii moderate, barajul cedează parțial: Marine Le Pen ar obține 33% din acești alegători în fața lui François Hollande și 29% în fața lui Raphaël Glucksmann.
Este greu pentru Emmanuel Macron să vadă în aceste transferuri de voturi altceva decât o dezavuare. Este chiar o culme pentru cel care, purtat de fiecare dată de un vot util puternic, s-a poziționat ca un zid de protecție împotriva partidului lepénist atât în 2017, cât și în 2022, și care promitea, în seara primei sale victorii, să facă totul pentru ca francezii să „nu mai aibă niciun motiv să voteze pentru extreme”. „Este un eșec”, tranșează Jean-Daniel Lévy. O lovitură cu atât mai dură cu cât hemoragia îi atinge propria bază electorală. „Să vezi o parte din nucleul tău plecând la Le Pen este și mai crud” decât perspectiva de a-i ceda Élysée-ul, consideră Bruno Cautrès. Mai sever, Luc Rouban vede aici eșecul pariului macronist: vrând să depășească clivajul stânga-dreapta, președintele „a făcut să dispară centrul” și a polarizat societatea.
Cu riscul ca blocul central să plătească prețul acestei fugi către RN, începând cu Édouard Philippe, aflat acum în dificultate. Dat eliminat din primul tur în toate scenariile testate, primarul din Le Havre se trezește prins într-un „cerc virtuos invers/vicios”, unde „cu cât intențiile sale de vot scad, cu atât apare mai puțin ca fiind candidatul natural al reconcilierii”, observă Antoine Bristielle. Jocul rămâne totuși deschis, nuanțează Frédéric Dabi, având în vedere că alegătorii centriști caută încă figura capabilă să le evite un tur doi „mortificator” între LFI și RN. Odată ce aceasta va fi găsită, „votul util ar putea fi masiv” și ar putea redistribui cărțile.
